Romania, Mireasa Mirelui Hristos

Cel de Neajuns cu gândul,

Cel de Necuprins cu mintea,

Cel ce este Cuvântul,

cu neputință a-L vedea,

e Mirele Ceresc

din Raiul Dumnezeiesc

și dintre toate fecioarele

o vrea, pe ea, « cea Aleasă ».

logodnica Sa, Fecioară România.

* * *

- Unul ca acesta, s-a îndrăgostit?...

O așa, Fecioară și-a dorit?

- Da ! s-a îndrăgostit...

și, o așa Fecioară, și-a dorit

ca să devină Mirele ei,

El, Cel Prea Iubit.

- EL, Cel Prea Înalt,

pe România, Fecioară și-a aflat?...

- Da, El, Cel Preaînalt!!!…

Fecioară a căutat

și pe România, a aflat.

- Cum?… Unul ca Acesta

a ales din lumea toată,

o așa fecioară… desfrânată ?

- Da, da, da!… Unul ca Acesta

a ales din lumea toată,

pe România, o desfrânată!...

Și cu dulci chemări

o vrea la Sine, bunăoară,

ca s-o preschimbe într-o

neprihănită Fecioară.

Și nu trimite la ea, slugile Sale,

ci, chiar EL se înfățișează...

din marile depărtări

lângă ea coboară.

Nu o ridică pe ea sus,

că nu voia s-o ducă

în ceruri desfrânată,

ci vine în cortul ei, aici, jos

ca un meteorit luminos.

El, Cel din « Cartea Veșniciei »

întocmai ca și vestea culeasă de pe file.

Vine la ea cu atâta grație și iubire

ca nu cumva auzind,

Fecioara, să se sperie,

să sară și să fugă de-al ei Mire.

Cu înțelepciunea cuvântului

blând și îngăduitor îi spune :

« Îndrăznește, Fiică a Sionului

apropie-te de Mine!... »

Ea, în duh învăluită

Îl privește uimită.

Din crunta rătăcire

se rușinează, se smerește,

dar nu îndrăznește,

știind că ale ei fapte,

au dus-o la moarte.

Rămasă mai departe

în încețoșata noapte

învăluită-n taine

neînțelese-n parte,

deprimată, secătuită,

încărcată de demoni, sălbăticită

ca de băutură, rămase amețită.

Abia într-un târziu,

înaintând timidă,

cu lacrimi și sfioasă

ÎL rugă duios,

pe Mirele Hristos:

- Eu... Domnul meu?...

a Ta Mireasă?!...

Te ascult cu uimire

Mă surprinde a Ta iubire!

N-am pic de pace-n suflet...

trecutul meu e pătimaș.

Îndurare... dar acuș

să-mi dai povață,

oare e o amăgire ?...

Tu ești neprihănire

Tu ești CEL Prea Sfânt!

Eu ?.. o nevrednică-s pe pământ!

Eu sunt o păcătoasă!

E o prea mare cinste

să fiu, eu, a Ta “Aleasă!”

Sunt plină de răni,

cum să devin a Ta Mireasă ?

- Nu-ți fă griji, Eu sunt Doctorul tău

Eu sunt Stăpânul Cerului!

Sunt, Cel ce sunt, sunt « EU »

sunt Iisus Dumnezeu.

Învață așadar cele ale duhovnicirii

și înțelepțește-te în ale dumnezeirii.

și nu încurca « Planul Meu ».

* * *

- Și ce face ?... Și ce-i dă de la Sine?...

Bogăție ?... strălucirile acestui pământ?

- Nu!... ci, face cu ea Legământ.

Îi dă un inel !... Pecetea Duhului Sfânt,

Se mai poate spune

esențele iubirii...

fantasmele fericirii...

* * *

- Așa a vrut Cel care o iubea ?...

El nu-i vedea urâțenia?

- Nu!... pentru aceasta

se și cheamă IUBIRE.

A văzut urâțenie și s-a îndrăgostit

căci de multe ori iubești

și ceea ce este urât.

Aceasta și Hristos a făcut!

- Și o face pe aceasta

o nouă făptură,

fără pată, fără zbârcitură?

- Da, intrând în cortul ei,

îi mai spune :

« Cum ?...nu îndrăznești

să te apropii de Mine ?...

Nu în Cer Te ridic, ci în Mine!...

Iată, te voi sădi în lăuntrul Meu.

Te voi purta chiar Eu.

Din negura acestor vremi

Te voi ridica

și cu mărire te voi încununa.

Valuri de miresme de nard

din scumpele miruri

pe trupul tău voi turma.

Tu să-Mi devii « Cea Aleasă »

cea mai gingașă Mireasă!

Și să-Mi dai naștere de prunci

care să asculte-a Mele Porunci.

Să-Mi naști Fii ca dar,

sfințiți să Mi-i aduci la Sf. Altar.

Prin rodul minții

să-i redai frumuseții;

Cu o înțelepciune fină

să-i aduci pe calea binelui,

spre Adevăr și Lumină.

* * *

Bucură-te, Fecioară Românie,

FIUL Ei, Iisus și Împărăteasa Cerului,

este cu tine!

“O!... Mire, care schimbi urâțenia Miresei în frumusețe!...” (Sfântul Ioan Gură de Aur).