Poezie
Din intunericul prea des
1 min lectură·
Mediu
Aș vrea să zbor spre infinit,
cu mult mai sus de nori,
săltând pe unda-i fină,
pierzându-mă în Cupola de Lumină.
Purtând pe aripile-nsângerate
arome de crin și de bujor,
cu dorul și durerea-n suflet,
cu lacrimile pe obraz scăldate
plecând genunchii mei,
să-Þi șoptesc în taină : « Te ador ».
M-au înspăimântat atâtea frumuseți,
atâta Har, atâta armonie.
Te-am văzut în roșia hlamidă
și-n juru-Þi mii de Sfinți
în unduirea strălucirii Tale sfinte,
Tu, Cel ce-ai fost și ești mereu,
Preabunul meu Părinte.
Lângă tumultul de coruri
din misterioasa veșnicie,
adânca și neînțeleasa Ta șoaptă,
ce a vibrat ca o sublimă simfonie,
cuprinse întreaga mea viață
și cu atâta dragoste,
din întunericul prea des
spre infinit, mereu mă poartă.
001.443
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Elisabeta Branoiu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 121
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Elisabeta Branoiu. “Din intunericul prea des.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elisabeta-branoiu/poezie/13951634/din-intunericul-prea-desComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.