CALATORIE LA CAPATUL CURCUBEULUI

Oricine ar privi curcubeul s-ar intreba unde duce calea de lumina multicolora arcuindu-se delicat peste mare ca o tandra amintire a ploii abia duse… Oare ce-o fi la capatul ei?… Poate ca nimeni n-a plecat vreodata intr-acolo… sau poate ca nimeni nu s-a intors, fiindca marginea acestui briu de lumina se afla pe tarimul unde se-mplinesc cele mai dragi si mai tainice visuri si unde fiecare din cei plecati va fi gasit iubirea sau uitarea… Poate ca voi pleca si eu intr-o amiaza umeda de dupa ploaie sa strabat zarile de la o mare la alta, calcind cu pasi de umbra pe matasea imateriala… si voi ajunge la tarmul celeilalte mari in care se scalda capatul indepartat al acestei punti de lumina, sa caut tarimul promis al implinirii tainicului vis de iubire… si poate voi fi singura care se va intoarce dupa ce doar il va fi vazut fara sa-l poata atinge, saraca si invinsa, cu talpile ranite de zare si miinile goale de vise… Dar mai bogata cu atitea lacrimi ca voi putea sa-mpodobesc cu roua toate diminetile pamintului.