INSULA INTERZISÃ

Există o insulă prin care rătăcesc în visele despre limanuri inaccesibile, o insulă ca un colț de rai căzut pe pământ. E o insulă binecuvântată de zei, în jurul căreia marea așează cununi de spumă să-i sporească frumusețea, la ceasul răsăritului plin de pescăruși somnoroși. În insula aceea răsună mereu cântece tandre, de dragoste și de dor, spre care mă ademenește mereu chemarea iubirii. A fost într-o altă noapte însă și într-o altă insulă când cântecului de dragoste I s-a cerut să tacă. O noapte blândă și limpede de septembrie, cu stoluri de cocori plecând, devreme, prea devreme, întocmai cum și iubirea a plecat apoi, mult prea devreme, lăsându-mă în urmă. Totuși, în numele insulei călătorite și al celei necălătorite și în speranța că aripile acelorași cocori îmi vor aduce înapoi, într-o primăvară, iubirea pierdută, atât cât voi trăi, nu voi înceta niciodată, să cânt despre dragoste. La insula necălătorită însă, nu voi ajunge niciodată. Doar sufletul meu o va atinge în ziua când, descătușat din trup, va zbura să-și caute odihna la țărmul mării pe care mereu a iubit-o.Doar el va găsi acea insulă aievea și va rămâne acolo pentru totdeauna să privească marea, ascuns într-o biserică cu turle albastre.