Poezie
Idilă
1 min lectură·
Mediu
E miezul nopții. E târziu.
Afară plouă ne- ncetat
Și vântul geme supărat,
Zburând sub cerul cenușiu
Și-ndepărtat.
În sobă focul arde blând.
Uitată o carte e deschisă.
Cafeaua- n ceașcă abia- i atinsă,
Cu- n miros dulce, aburând
Sub lampa stinsă.
Privesc la focul din cămin,
Iar gându- mi zboară către tine,
Spre- un vis frumos, ce nu mai vine.
Doar ploaia cade în ritm lin
De mandoline.
Însă tresar din al meu vis.
Se- aud pași pe trotuare,
O umbră- n noapte ce apare
Bate- ncet în geamul închis,
Apoi dispare.
Zâmbind, în prag a- i apărut.
Să zboare inima ar vrea
Spre a iubirii noastre stea.
Tu mă saluți cu un sărut
De catifea.
Afară ploaia e regină.
Orașul doarme liniștit.
Nu e început și nici sfârșit.
Și- acea tăcere ce domină
E doar un mit.
001.075
0