Poezie
un azi în noi
lui Cristian
1 min lectură·
Mediu
azi mă trezesc lângă tine
mereu irecuperabil ca o greșeală făcută din neștiință
și devenită un bun al nostru
azi mă cufund în semințe din noi
în secunde fecunde răsărite din ochii tăi
și împlântate adânc în totdeauna
azi când răsari de niciunde
și mă străbați de la un început la celălalt
mă ghemuiesc între buze și-aștept
azi te clocotesc în sânge
până la uitarea de noi și de riscul lumii
încăpățânate în vârste și înălțimi
azi te caut în pori
respirându-ți culorile atinse și smulse cu dinții
învelindu-te-n părul meu
azi nu-mi presimți un început în tine
când îți zvâcnesc în brațe printre vise
când timpul din noi se sparge-n ecluze?
001.795
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Elena Mladinovici
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 112
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Elena Mladinovici. “un azi în noi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-mladinovici/poezie/1760187/un-azi-in-noiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
