Ai să privești în urmă…
După pasul meu,
După mine
Și ai să te întrebi eu unde am plecat.
De ce nu sunt acolo,
De ce m-am rătăcit
De tine?
De ce nu-ți mai zâmbesc…
Eu nu-ți văd
Poetul a murit
Scriind un ultim vers,
Artistul a rătăcit
Pe-un drum c-un singur sens.
Poetul a murit
Și rima s-a pierdut,
Iar versul său trudit
Rămâne în trecut.
Poetul a
Înalță-ți capul către soare
Și-ascultă vorba unui dor,
Ce pare că în mine moare,
Un ultim glas al unui vechi amor.
Alunecând ușor în agonie,
Trecând apoi mult prea ușor în extaz,
Zburând
Am să m-arunc în necuprinsul zării
Și-am să mă pierd în niciodată.
Și-am să mă plâng cu-o lacrimă curată
Ce-o să se piardă în adâncul mării.
Și-am să-mi plâng eterna fericire
Ce-i plânsă de
Este momentul
În care iubesc.
Moment etern,
Pierdut peste timpuri,
Scris într-o carte
Prăfuită de vreme.
Deși în trecerea sa
Timpul pierde a mea clipă,
Ea va renaște
Într-o altă viață.
Mă simt albastru
Ca ploaia ce coboară din lumina unui astru,
Ca vântul ce dispare printre ramuri,
Ca lacrima ce plânge pe sub geamuri.
Mă simt prea verde
Ca insula ce printre valuri tot se
Să fiu o frunză-n vântul tău aș vrea,
Căci numai gândul de-a mă mângâia,
Cu adierea ta,
E-ntruchiparea unei clipe de iubire.
Să fiu un strop de ploaie-n al tău nor,
Să pic spre tine cu puterea
Copilă pierdută în visare
Dorind un univers imaginar,
Trăiesti un vis la disperare,
Te amăgești din nou și plângi amar.
Tu tinzi spre universul intangibil,
Spre locuri unde tu nu aparții,
Tu
