Poezii

Ai să privești în urmă… După pasul meu, După mine Și ai să te întrebi eu unde am plecat. De ce nu sunt acolo, De ce m-am rătăcit De tine? De ce nu-ți mai zâmbesc… Eu nu-ți văd

Poetul a murit Scriind un ultim vers, Artistul a rătăcit Pe-un drum c-un singur sens. Poetul a murit Și rima s-a pierdut, Iar versul său trudit Rămâne în trecut. Poetul a

Înalță-ți capul către soare Și-ascultă vorba unui dor, Ce pare că în mine moare, Un ultim glas al unui vechi amor. Alunecând ușor în agonie, Trecând apoi mult prea ușor în extaz, Zburând

Am să m-arunc în necuprinsul zării Și-am să mă pierd în niciodată. Și-am să mă plâng cu-o lacrimă curată Ce-o să se piardă în adâncul mării. Și-am să-mi plâng eterna fericire Ce-i plânsă de

Astăzi este Suma Clipelor Ce trec Până mâine. Să știi Că dragostea Nu Se măsoară În cuvinte.

Este momentul În care iubesc. Moment etern, Pierdut peste timpuri, Scris într-o carte Prăfuită de vreme. Deși în trecerea sa Timpul pierde a mea clipă, Ea va renaște Într-o altă viață.

Mă simt albastru Ca ploaia ce coboară din lumina unui astru, Ca vântul ce dispare printre ramuri, Ca lacrima ce plânge pe sub geamuri. Mă simt prea verde Ca insula ce printre valuri tot se

Să fiu o frunză-n vântul tău aș vrea, Căci numai gândul de-a mă mângâia, Cu adierea ta, E-ntruchiparea unei clipe de iubire. Să fiu un strop de ploaie-n al tău nor, Să pic spre tine cu puterea

Tu iarăși pleci... Iar eu voi aștepta Venirea ta Să fim din nou străini. Tu iarăși pleci... Iar eu rămân Copil nebun Dorindu-mi universul tău.

Copilă pierdută în visare Dorind un univers imaginar, Trăiesti un vis la disperare, Te amăgești din nou și plângi amar. Tu tinzi spre universul intangibil, Spre locuri unde tu nu aparții, Tu