Poezie
Culori
1 min lectură·
Mediu
Mă simt albastru
Ca ploaia ce coboară din lumina unui astru,
Ca vântul ce dispare printre ramuri,
Ca lacrima ce plânge pe sub geamuri.
Mă simt prea verde
Ca insula ce printre valuri tot se pierde,
Ca un cristal de gând neșlefuit,
Ca un suflet rănit de prea mult ce-a iubit.
Mă simt prea alb, periculos de alb,
Și vreau ca sufletul în alb eu să mi-l scald,
Vroiam să știu de ce sunt un catarg
Ce-alunecă pe mări, pierdut în larg.
Simțindu-mă acum destul de negru,
Simțindu-mă un fluture-n decor funebru,
Îmi plâng culoarea roșie din vene
Și-mi dau pierdută lacrima din gene.
001965
0