Elena Marcu

am râs cu lacrimi la textul ăsta, te-am citit mereu, dar în textul de față parcă recunosc un Sache de acum ceva vreme, după care eu, eu personal, duceam dorul. Am și ceva de cârcotit, la care aș ridica un pic tonul \"Obiectez, Onorată instanță!\", anume la sfătosul final. Eutanasie sau prietena??? Mai bine îmi roade papucii, zău așa, dacă astea ar rămâne singurele variante.
Iată pentru mine un text care se citește cu bună dispoziție și apoi se recitește în gura mare colegilor în timpul serviciului. Apoi se face comentariu autorului. Misiune îndeplinită.

cu bucurie pentru reîntâlnire,

Uite un motiv să redeschid paginile site-ului cu aceeași bucurie de mai demult, chiar și atunci cînd vorbele mă ocolesc sau îmi trec prin minte așa cum ciorile trec prin stafii. Bine ai revenit și bine că ai revenit!

Rar postezi proză, sper că de fapt o scrii mai des decât se vede aici. (am citit și Mlaștina vânturilor, așadar mai ai). Cineva mai sus îți compara stilul cu un bisturiu, mie îmi vine să spun că e o întreagă secție de neurochirurgie.:) Ce-mi place cu adevărat este că nu doar secționezi sau pui diagnostice, ci inviți cititorul ca la tine acasă, să vadă el, cititorul, cum e cu celulele desprinse de tumora mamă, cum se divid ele și cum migrează ordonat, faci anamneze, examene imagistice și chiar de laborator, ca apoi să anunți auditoriul că pacientul era mort dinainte. Super text.

Felix, zic și eu ca ardeleanul, pot, știu și vreau, dar ce atâta grabă?:)) Sunt impresionată de invitația-apel-încorporare, m-am gândit că mi-ar plăcea să trimit niște texte, măcar să le văz de sunt în stare să treacă, nemernicele, de selecție, așaaa... pentru palmaresul lor, și îți spun cu toată sinceritatea că am avut revelația în acest punct că am scris numai țăcăneli. Chiar mă bătea gândul să mă îmbrac frumos, să mă pieptăn, să mă spăl pe mâini, să mănânc tot din farfurie și să scriu un text bun de trimis. Nu știu ce să scot în lume, așa că... ori le bag la reeducare, ori fac altele.:P
Mulțumesc pentru gând, e deja parte din antologia mea personală de suflet de pe site.

Savuros in atmosfera, in amanunte, dar mai ales in personaje. Pentru mine un farmec aparte il are toata broderia din jurul canastei, la care am zambit neincetat, ca una care stie amuzamentul dar si ciuda pe care le provoaca un Georgica-da-pachetul. O incantare lectura.
P.S. Nimic nu te obliga sa \"inchizi cercul\", personal, las semn in speranta ca va fi citit si de altii.

Ma bucur de atentionare.:)) Sinuciderile in masa, pe langa contrarierea, tragismul si misterul pe care il lasa in urma, au produs aproape intotdeuna mirare!

De mult nu ai mai scris o proza. De mult nu ai mai scris.:) Apelul la emotie insoteste absolut toate textele tale, indiferent ce forma imbraca. Ai gasit perfect echilibrul acestui text, pumnal in inima cititorului, fara sa-i dai motive sa-si dea ochii peste cap ironic sau agasat in fata supralicitarii. Daca ar fi textul meu, i-as mai concentra inceputul, ai detalii care fac apel la proiectiile cititorului, dar unele mi se par in plus.

Noroc că mi-l asum doar ca terapie.:) Te aștept cu bucurie oricând. Mulțumesc pentru vizita surprinzător de promptă, iată o nouă mirare care mă bucură.

Din păcate abia cu acest text te-am descoperit pe site, mă bucur că s-a întâmplat și cu siguranță voi lua la citit și celelalte texte din pagina ta. Mă bucur, asemenea Florentinei care a comentat mai sus, de ironia textului, de notele care personalizează nu numai personajele, dar și expunerea autorului, de atmosfera pe care o desenează amănuntele și ochiul critic și oarecum șugubăț. Și mai e ceva care mi-a plăcut mie, asumarea ușor autoironică, dar neezitantă a ceea ce autorul crede, vede, simte, este, dincolo de clișeele sau așteptările cititorului, chestie care deschide ferestre în cel din urmă.

Noemi, îmi dau cuvântul, tot pe fecioria agoniei... sau pe agonia fecioriei, că n-am potențe atât de mari în materie terapeutică, iar dovada cea mai clară sunt eu însămi, dar am să recunosc că mă bucură prezența ta aici, mai cu seamă că m-am intersectat cu tine prin site, deși nu ai tu idee.:) Lui Felix însă, nu am încotro, am să-i iau apărarea și am să pledez să rămână în tagma personală, din interes, desigur, așa cum spune el.:) Mulțumesc.

Mă bucur că ți-am descoperit pagina și, din bântuiala mea pe site, pentru cititorul care sunt aici, aș îndrăzni să spun că ești o figură aparte. Și nu pentru că încadrezi sau nu textele la poezie sau personale, chestie care mi se pare absolut subiectivă, personală și chiar nerelevantă pentru mine, ci pentru că transmiți emoții, imagini și stări cu impact puternic și direct prin proiecții în (unii, probabil) cititori, care duc.. (de ce nu?) la introspecții.:).
Las semn de citire aici, ca la un text recent, am rezonat la multe din textele tale, însă declar sus și tare că mi-au plăcut la nebunie primele poezii postate la fel de mult ca acesta.
(n-ar fi bine să articulezi cu „L” cu tot „ a da drumul”?).

Felix, terapiile au scopuri curative, nici asta nu e dăunătoare, bineînțeles că nu e, mai scuip și eu chestii care îmi stau în gât (deși nu sunt Albă ca Zăpada) sau pe care le diger mai greu. Să-ți spun sincer, eram convinsă că mi-ai fi tăiat textul ăsta cu pixul roșu și mi-ai fi făcut adnotări încruntate și ironice pe marginea lui. Știu însă sigur că mă alegeam cu o notă bunicică, clar de trecut clasa, chiar dacă o puneai tu cu minus în față. Și chiar dacă te știu ca pe unul dintre puținii și autenticii generoși ai site-ului (nu ține cu zgârcenia, cum nu ține cu cinismul), nu mă așteptam să-mi pui coroniță de premiu. Mulțumesc... pentru încurajare.:)

Nu știu ce să fac mai întâi, să râd că te joci de-a baba oarba cu cititorii legându-i la ochi sau să strig la tine că cinismul e o mască prea facilă și că te zărești pe sub ea. Mai bine îmi pun și eu o ciacona, of course, partita 2 în RE minor pentru vioară SOLO, apoi mă duc să fierb niște oase la foc mic (pentru piftie, nu de alta), pentru că altfel... se vorbește, încă se vorbește că sufletele rezistă totuși până și la clocote de infern.

Îmi plac mult personajele tale, și în general, dar și acum, cu precădere mi-a plăcut enorm portretul țaței Lenuța, limbajul, discursul ei, raportarea ta ca autor la personajul ei, în fine, meserie de meserie. Și am avut o ciudă înghițită cu greu legată de faptul că ai păstrat-o misterioasă prin ce s-o fi întâmplat cu ea. Recunosc chiar că am vânat pe parcursul lecturii un semn, o referire, un indiciu la ea, ai cam văduvit-o prin atenție și spațiu în text, iar mie îmi plăăăceeeeaaa proasta satului!
Personajul Zuzei... deși am purtat și eu porecla asta cândva, nu mi s-a lipit de suflet la fel ca primul, și nu pentru că e unul „rău cotat”, ci pentru că mi s-a părut că ai moralizat explicit pe seama ei, pentru că ai prezentat-o mult prin afirmații și judecăți de valoare, aproape ca într-o poveste pentru copii cu morala educativă. Recunosc, ironică pe alocuri, așa, ca pentru copii mari, dar tot facilă.:)
Ești un povestitor înnăscut și, deși las comentarii rar în pagina ta, te citesc cu prezență obligatorie, chiar dacă tu nu strigi catalogul.

Admirabil, ești un generos, tipule, cum le iubești tu așa, chiar dacă te-au trădat, mizerabilele, pentru Irinel și Monica.:) Și ca să vezi cum fac și desfac revistele astea, domne... mai că-mi vine să completez: în spatele unui bărbat de succes e o femeie puternică, iar in spatele femeii, o revistă pentru femei.:) Am râs cu lacrimi citind commul, iar adevărul este că nici eu nu le urăsc cu adevărat (doar îmi provoacă urticarie), aveam și eu un mesaj acolo... dar ai înțeles tu.

Dacă zilele încărcate emoțional îți așează pe site texte ca acesta, atunci mi-ar plăcea să ai mai multe. Extrem, extrem de cald, sensibil, intim, aprope frust (ca emoție), așa mi s-a arătat mie textul la prima citire. Și n-am răbdat până la a doua ca să fac un comentariu mai de Doamne-ajută, că m-am trezit să-ți spun. Dincolo de întâlnirile în experiență, idee, gust, de întâlnirile cu personajele ca întotdeuna bine surprinse, pe care un text ca acesta le poate oferi cititorilor (sau unora dintre ei), poate face ceva mai mult, o întâlnire în straturile mai adânci ale fiecăruia, când prin ochii autorului afli ce ești capabil sau ai putea fi capabil să simți.

Firește că putem comprima sau extinde timpul în câte ore dorim, în ultimă instanță timpul rămâne doar o convenție. Altceva încercam să spun, îngroșând imaginile, anume că de multe ori ne scurgem timpul (sau prea mult din el) încercând să aflăm cum să trăim sau cum să fim ceea ce suntem... din reviste pentru femei, de exemplu, uitând să mai căutăm în noi răspunsurile.

Am mai remarcat și în alte poezii ale tale forța pe care o imprimi construcțiilor \"simple\". Sau aparent simple.:) „Divorțul” nu e prima care mi-a plăcut, dar cu siguranță una în subsolul căreia mi-am dorit să semnez pentru emoția zilei de azi.

Eh, eschivam și eu cu nodurile în papură ca să-mi treacă neobservat defectul de T, care, în altă ordine de idei, se tratează din când în când cu un ochi aruncat pe furiș în revistele pentru bărbați. (și să știi că una dintre ele spune că anul ăsta Rapidul ia campionatul).:)Multumesc din nou.