Poezie
Momentul adevărului
1 min lectură·
Mediu
Deschid dimineața cu un tablou jalnic
eu, în picioare în fața voastră
cu mâinile bălăbănind neputinciose
pe lângă corp,
nu știu de ce mi-am zis poet,
învățasem să mă joc cu emoții și sentimente
cu care făceam versuri spre a vă hrăni
cu frumos
cuminte veneam la voi ținând în mâini o carte
era ofranda mea pentru ascultarea voastră
de zi cu zi,
de ce mă priviți azi de parcă am trișat
eu v-am dat zborul ca pe libertate și lacrima
de ușurare
ca pe-o floare cupă
roua tristeții îmi stă broboane pe frunte, știu
e timpul să plec, n-am fost decât un negustor
de vorbe fără rost, părelnice, miraculoase, poleite
zgâriat acum de pe vise
aluminiul se desprinde în foițe de truc
prea ieftin pentru voi
nu mai știu să mint frumos, să-ntrețin speranța
până dincolo de noapte,
azi am vorbit de moarte
ce tâmp atârnă adevărul
ca o cârpă
ca mâinile mele pe lângă corp neputinciose
azi nu mai știu să scriu pentru voi nici o minciună,
azi iau poezia de mână și-o conduc până la ușă,
ies, stau în fața voastră, cititorii...
001.738
0