Fragmentarium

Totul se năruie sub mine - Pământ, Ocean, Foc și Aer. Sub atingerea palmelor mele, sfărâmându-se cad ruinele zăpezii. În turnul de ceață fugind de privire zac penele albe căzute din aripi. Și sap mii de brazde, pierdută în râuri pe fruntea albastră a Gheei străine. Suflarea mea doboară castelele-nălțate și-n palma mea strânsă se zbate conștiința. Zvâcnesc idei aprinse de-un negru absolut și-n umbră apăsătoare se naște doar tăcere. Sub pașii mei cad anii și frunzele de-amiază. Pe sticla înserării desenele se șterg. Când visurile mele încearcă să le-adune în ascuțimea culmii se adâncesc din nou.

Eu sunt un fragmentariu

Produs de neștiință

Pierit prin limpezime

Și renăscut din fum

Sunt pulberea de raze

Sărutul increat

O sumă de șiraguri

În prag îndepărtat.

Și port în unghii crezul

În firul deșteptării

Lumină de-ntuneric

Abscons în claritate

Învârt în mână cercul

Și liniile strâmbe

În mine cresc doar ghețuri

De vânt împrăștiate.