Ozymandias
Un călător dintr-o țară străveche îmi zise-ntr-o zi: "Două enorme picioare din piatră, fără trunchi, Se ridică în deșert... Lângă ele, în nisip, Pe jumatate îngropat zace-un chip sfarâmat,
Simbioza
Mușcătura de pe buzele noastre Și căldura care ne Năruie trupurile Înlănțuite Cu sufletul zdrobit Suntem noi doi, împreună. Creaturile nopții Ne privesc cu ochi sticloși Și tu - unit în
...Dedicatie...
Tuturor Celor care răsar din asfințit Împletesc paralelul Varsă veninul în cupe Și-l sorb cu sete Tuturor Celor care cheamă neauzitul Întețesc furtuna mută Cunosc neștiutul Și-l schimbă-n
Fragmentarium
Totul se năruie sub mine - Pământ, Ocean, Foc și Aer. Sub atingerea palmelor mele, sfărâmându-se cad ruinele zăpezii. În turnul de ceață fugind de privire zac penele albe căzute din aripi. Și sap mii