Poezie
Zgomotul unei scoici
1 min lectură·
Mediu
Îmi temură buza de sus și mă prefac atentă.
Cu o mișcare bruscă mă întorc spre mine,
Cea din oglindă.
Zâmbesc sfios către propria-mi privire,
Și ascult…
Susur de suspine și tu infinit de culori!
Dragă libertate întinde-ți aripile asupra mea
Și încearcă să zbori!
Ia-mă de mijloc și poartă-mă departe
În astă lume și chiar și în basmul din carte!
Poartă-mi ființa pretutindeni de vrei
Știi că aud totul în scoica sufletului meu,
Și că nu țin cont de lumea pământească ori de zei.
Să-mi fie sufletul închis în cochilie,
Fără să fie lăsat să repire, fără să simtă vreo trăire
Pe pielea mea?
Oh libertate, sunt făcută să-mi fie milă, nu aș putea!
Ce suntem noi oamenii fără ale noastre instincte?
Ce sunt Dumnezeii altora fără credința lor?
Ce sunt florile fără rouă pe petale dimineața?
Și ce sunt eu fără scoica în care-mi pot ascunde fața
Atunci când mi-e frică și îmi tremură buza de sus?
Nu fi crudă libertate!
Am și eu o zgomotul unei scoici, așa cum alții îl au pe Iisus.
033468
0
Mai trec.