memorii pe asfalt

De ce distanta asta adanca intre voi?

pe drumul vietii, memoriile s-au topit in asfalt, ele au ramas acolo pentru totdeauna unde jucam sotron pe patratele de iubire, unde pasii ne duceau spre povesti de dragoste si unde destinul se contura ca o linie serpuitoare in fata noastra. o poezie frumoasa cu imagini vii si tablouri expresive.

doar iubirea ne mai zgâlțâie viața, frumos poleite cuvintele,dar el se ascunde în vis acolo unde până și umbrele se recunosc și își aud tăcerea, tăcerea ochilor tăcerea luminii inimilor, acele ore statice dansează cu tine fără invitație, tot iubirea este de vină

ce întâlniri de vis aveți, acea apropiere ce dăinuie dincolo de spațiu și timp, chiar și prin tăcere e sfâșiat timpul pentru a zace apoi și amintirea aici

cu prietenie,
Pierre

Dorina, întrebarea ta e valabilă doar pentru o situație reală. Și atunci nu știu cine ar răspunde așa, fățiș. În poezie, imaginația este peste optezeci la sută. Cel puțin în cazul meu. Rup câteva frânturi din real, în rest e imaginar. Deci nu am cum să răspund altfel. Mulțam.

Cristina, ai desprins unul dintre înțelesuri: pe asfaltul copilăriei, topiți pașii timpului, îți vezi chipul transformat, an după an, cu însingurările sau cu iubirile lui. Sau cu orice altă întâmplare scrisă de ploi. Mulțumesc, mult.

Nicolle, bun regăsit, printre iubiri se insinuează tăceri, cu nuanță de vid, de spațiu inexistent. Unde ploile nu se mai pot aduna spre a limpezi, trec și iau altă cale. Mulțam pentru simțirea ta.

Ela