ardem împreună cu zidul, cu lucrurile mici

m-aș opri la strofa a III
așa este realitatea noastră o copilă închisă
în dulap
să nu fie martor să nu vadă flăcările
sau ochii înroșiți de plâns
bate din picior rupe cordoanele
tace

e evidentă simbolistica da\' uite că tot martori suntem , tot reacții avem, reprimate ,zdrelite, nevăzute, nespuse

pentru că, uite, în cazul meu are corespondent
vâjâiala urletele sirenele topoarele pompierilor în acoperiș trosnete voci voci voci voci
și după uși, nu se vede nimic, e strâmt și beznă, e prea subțire fanta de lumină și pe acolo nu intră decât confuzie neînțelesul așteptarea absurdă înnebunită că ce de ce
nu știu nici acum dacă a fost for safe , după ușile alea
sau ca să nu existe for ever retine marcate
de roșu și de pericol
cu siguranță însă rămân amintiri marcate de
întuneric și neputință

și aceasta consider că e cheia acestui poem, neputința

sunt multe lucruri foarte frumoase, delicate, în acest text.

- nimic nu pierdem nimic nu adunăm pentru azi

- o absență într-un contur de cretă

- alergăm pe bulevardul în ceață
ca hoții de fructe

- vedem interdicția
o ungem lent pe felia de pâine mușcăm
topim totul sub limbă

- așa este realitatea noastră o copilă închisă
în dulap
să nu fie martor să nu vadă flăcările

prea mult aer în felul în care spui aici, e un poem puțin cam eteric (chiar și pt.) gustul meu, deși mi-a plăcut f mult.

alice, despre focuri este vorba aici, despre arderile necesare, un fel de vitaliate ascunsa in armoarul interior, fara ea nimic nu ar avea sens, nici macar cel mai salbatic urlet.

mihai, pesemne aerul e dincolo de litera, nu am remarcat asta cand am scris. desi nevoia de aer limpede, curat, este indispensabila.

multumesc, ela