I - ater

nu știu cum se aleg întâmplările pentru mine
în fond
plouă zilnic la cinci dimineața
simt cumva strâmtorarea obiectelor
reperul memoriei de altădată
et caetera

dintr-o dată keturah îmi spune
ești îndrăgostită de ater
somnul e căderea ta
și toți repetă-n ecou
tu ești cea care-l iubește
dar nu
e imposibil
privesc hipnotic tavanul
rememorez întâlnirile în alb

keturah mă ține de mână
ești fericită
în sfârșit un gând separat
pe altul trece doar golul elegant

ater răstoarnă amfore cu apă
la capătul fiecărei scări
se gândea la Iisus
voia să îi spele sângele

mi-a zis
într-o zi vei face ca mine
eu aveam lacrimi în amforă
danaidă închisă printre magnolii

de teamă ne-am ținut în brațe
eu și ater devenisem figuri de bronz

acum sunt în alt timp
keturah trece prin culoare de lumină
se răsfrânge peste praguri
uneori înoată prin genunchii mei
când cad
ea îmi simte sufletul
și tace

îl iubești pe ater îl iubești pe ater
vocile se apropie
se apropie vocile
chipul meu devine pecete de ceară
pe manuscrisul împăratului orb

mărturisesc
îl iubesc pe ater

atunci ater își taie pletele
în fața mea
așa mi-e dat să mor

și a început prima noapte de dragoste

vracii bântuiau prin colibe
după copii leproși
era deja târziu
umpleam amforele cu apă
și spălam scările care ne uneau

nu știu de ce se aleg întâmplările pentru mine