Poezie
somnul ca o iarbă înaltă. reamintire
1 min lectură·
Mediu
să gustăm din iarba asta și să închidem ochii
nu mai avem nimic de pierdut
dimineața când ieșit din somn alunecai
în cutia deschisă printre lucrurile mele mici
să te păstrez cumva să nu fie nicio palpitație alertă
singurul ritm în care ne mai recunoaștem
să fie ascuns în trup iar palmele să îl simtă de oriunde
faleza umedă un zid înnegrit o despărțire
pe care am încălzit-o amândoi sub pernă printre cărți
obosiți lăsam discordanțele în ceașca de ceai
și beam pînă cînd pereții se lichefiau
se transformau într-o barcă îndeajuns de lemnoasă
pentru a ne duce prin porturi moarte
adormeam unul fără celălalt traversam pontonul
ne întâlneam în același vis
și a doua zi ne trezeam într-o iarbă tot mai înaltă
dragostea unde ni s-au pierdut toate diminețile
034.180
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ela Victoria Luca
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 130
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Ela Victoria Luca. “somnul ca o iarbă înaltă. reamintire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/1774622/somnul-ca-o-iarba-inalta-reamintireComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
GPGPGeorge Pașa✓Aici totul parcă e în ritmul cunoscut, chiar dacă mereu altceva. Nu mai contează parcă faptul că despre \"iarba înaltă\" s-a mai spus, pentru că acum e altfel, \"tot mai înaltă\" și tot așa, până la capătul lumii. Nu pot să comentez aici, o rezonanță ciudată îmi gâdilă tălpile! Poate mi-amintește de hălăduirea prin aceeași iarbă. \"Femeia mării\" nu se dezminte nici aici.
0
IJPoemul este un ciudat, intrigant și interesant melanj de vegetal și citatdin, angoasă și domestic, într-o cheie psihanalitică ce vă singularizează discursul. Ceașca de ceai m-a trimis la Jacques Prevert. Despărțirile încălzite sub pernă, pereții lichefiindu-se până la metamorfoza vegetală sunt imagini remarcabile, de forță. Mă bucur că am citit poemul.
0
ELPașă, apăi cred că știi că esențial nu se schimbă scrierea mea, că doar nu mă schimb în așa măsură de să nu mă recunoască oamenii. Sau, mai știi? Da, e ceva cu înaltul ierbii în care ne ascundem uneori, că este spirit, că este un fel de somn, că este suflet. Faină-i oricum.
Ioan, da, e un amestec ciudat din toate cele de tine scrise, așa cum ne este viața de cele mai multe ori. Ce bine că există și o iarbă tot mai înaltă din care să nu mai vedem lumea.
Mulțumesc,
Ela
Ioan, da, e un amestec ciudat din toate cele de tine scrise, așa cum ne este viața de cele mai multe ori. Ce bine că există și o iarbă tot mai înaltă din care să nu mai vedem lumea.
Mulțumesc,
Ela
0