Poezie
briz-briz.ro și zloată
2 min lectură·
Mediu
nu știu ce caut în orașul ăsta trec secvențial prin zloată
se construiește încă un turn de oțel și sticlă lângă două bodegi
bătrânul care traversează strada perfect neregulamentar târâie după el
un bocanc are șireturile încurcate se amestecă prin noroi
vezi demoazela aceea silfidă cu încă trei kilograme în plus peste
greutatea trăznet își pipăie ușor șoldurile nemulțumită
crezând că nu o vede nimeni doar bărbatul cu cioc din octavia argintie
își mângâie sprânceana claxonând tu\'ți ceapa ta de aurolac piei d-aci
nu îmi mai dau seama cum e viața de șapte zile/seri încoace pe o mașină
obiect promoțional cineva face reclamă la pământ pe lună
sinistru gândesc și în următoarea secundă taximetristul deschide nuștiuce fm
cernavodă carantină drumuri eu când mai ajung acasă nu am mai fost
din noiembrie îți amintești mă duceai prima și ultima oară
la tatăl meu era bolnav și nu mai voia să mergem la cimitir
în camera mea de copilă patul era prea mic pentru o iubire și atunci
am preferat plimbarea pe plajă deși tu urai vântul
uitasem să îți spun eu fără vânt nu mai trăiesc
pot trăi fără tine fără zloată fără briz-briz.ro și mai ales
fără mașina albă din care am coborât desigur atunci ultima dată
înainte să știu că niciun taxi nu costă mai mult decât
o despărțire un accident și o cupolă de biserică
mă întreb de ceva vreme cât va mai fi șantier la armenească
023.302
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ela Victoria Luca
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 239
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Ela Victoria Luca. “briz-briz.ro și zloată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/171152/briz-briz-ro-si-zloataComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Frumos încondeiate aceste imagini ce se succed într-o relevare a cotidianului care împinge spre însingurarea nostalgică a eu-lui iar în final inevitabila revenire cu picioarele în zloată...
0
Faină oglindire, Ela-Ela, mai rar. :) Și în plus, ai rupt din zi versul cel-mai-cel și l-ai așezat în titlu, d-apăi cum să nu mă apuce amocul când văd reclame la briz-brizuri și calc prin zloată, măi fată? Când marea mea nu mai știu ncii cum arată. Mulțam, te mai aștept.
Ela-Daniela
Ela-Daniela
0
