Poezie
Femeia templu
din seria \"Ora de santal\"
1 min lectură·
Mediu
ora asta îmi miroase a păr de lup mamă
pârlit de oameni înainte de cină
nu întreba nimic
nici de ce împodobesc cu scorpioni bradul nici
de ce înțepenesc în gol
îmi umplu ochii cu două nebunii efemere
azi se ceartă anotimpurile mamă
pe un singur copil
cel ce judecă își descoperă ochiul
până la semicercul durerii
iar eu ascut piese artificiale
în formă de săgeți
aruncate spre același cord
prea sensibil mamă știu mi-ai spus-o cu fiecare
naștere
numai eu sunt surdă și azi și până la
treptele templului
acolo unde nu mă mai așteaptă
nici o mână uimită
023.622
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ela Victoria Luca
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 100
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Ela Victoria Luca. “Femeia templu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/158088/femeia-templuComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ELDomnul este Jucătorul, noi suntem cei ce aspiră la a judeca. Noi încercăm să pășim înalt, dincolo de limitele noastre, uneori avem o călăuză, alteori un templu, de cele mai multe ori uităm să mergem cu bunul simț la braț. Pentru că aotimpurile și timpurile își împart oamenii, pentru că oamenii își împart ceea ce totuși nu etse al lor. Și pentru că Domnul ne privește pe toți și ne lasă totul, doar noi putem sau nu alege.
Mulțumesc pentru rezonanța la fiecare citire.
Ela
Mulțumesc pentru rezonanța la fiecare citire.
Ela
0
prea sensibil mamă știu mi-ai spus-o cu fiecare
\"naștere
numai eu sunt surdă și azi și până la
treptele templului
acolo unde nu mă mai așteaptă
nici o mână uimită\"
se știe că toate versurile au o rezonanță aparte aici în templul tău... și sunetele tale ne răpesc dincolo de orice tentativă de a fi mai negativiști...
anotimpurile își cer tributul de a fi părăsite numai și numai în inima copilului universal...
nu puteam judeca atâta timp cât numai Domnul... ne poate judeca, nu noi pe alții, binențeles dacă judeacăm dansăm cu durerea aici, în inima uitată de real...
sau este un alt vals precum o incantație a ultimei lebede mute, ce își ceartă piatra nestemată crăpată pe fruntea înghețată de atâta ... tăcere a cuvântului?
cu aceeași uimire de atâtea minuni de versuri
Pierre