zăpadă niciodată atinsă

dragă m

astăzi sunt departe de întuneric, atât de clar gânditoare
casa îmi e înzăpezită și caldă, un corp curat care își caută
sufletul fără nume, știi, m, așa cum căutăm iubirea
nepământeană, cred că așa am iubit și eu prea mult timp
dar iarna asta a adus sfârșitul, iarna asta
atât de dureros de frumoasă mi-a reamintit gustul cenușei
mi-a deschis cetăți bântuite, iarna asta crudă
care se îmblânzește acum, mă leagănă, mă apără
de toate nimicniciile

și această visare, această viață pe marginea lumii
este o moștenire stranie, o port prin zăpezi, mi se întipărește
pe fiecare celulă, fără milă și fără edicte

sunt fiica celor ce dorm sub cerul pustiu, sunt capătul
acestor iubiri-miraj, trebuie-trebuie-trebuie să ard odată
umbrele astea păgâne din iubitul ce s-a dus, din iubitul ce vine
fără să știe că în camera albăstruie se ascund și acum
ierni sacre

dragă m, astăzi rătăcesc prin zeelandia, ținutul fără oameni
și viul miroase cumplit