Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

foarfecă, hârtie, piatră

1 min lectură·
Mediu
diminețile sunt pietre mici, ascunse în buzunare
poartă noroc dacă mai crezi în dumbravă
dacă mergi cu spatele până seara
și urmărești oamenii cum se duc în sensul acelor de ceasornic
iar tu stai în centru cu secundarul până devii
totuna cu pietrele, cu mâna care le adună
și când nu mai poți trece la ora cealaltă, când soarele rămâne
fixat între două secunde, țâșnești
numai copiii cunosc mișcarea asta fără nicio spaimă
când domnul întuneric își bea ceaiul la ora 1
iar ei râd, râd printre șuvițele aurii tăiate brusc de foarfecă
așa trec ei prin tăiatul necesar de frici, de cuvinte moarte
în timpii căzuți printre baretele de la sandale
să tăiem lent, în tăcere
până la celula germinativă a răului, copiii nu știu altfel
ochii lor împietresc doar dacă dragostea e o tumoră
crescută în suflet prea devreme
de aceea îți spun, oricât ne-am învârti pietrele în buzunar
sau în gură, între două inimi sau patru ochi
oricât de revoltați am fi pe cuvintele ucise înainte de a gândi
oricât ne-am încerca foarfeca, hârtia sau piatra
cineva pierde, unul din noi rămâne de partea cealaltă a dimineții
002.548
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
190
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Ela Victoria Luca. “foarfecă, hârtie, piatră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/13944660/foarfeca-hartie-piatra

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.