Poezie

clarobscur

2 min lectură·6 ianuarie 2010

Mediu

nu ar fi grav nici dacă am lăsa în urmă chiar și aleea pitică

pe care nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun

doar de la genunchi în jos glisa totul și era aproape frig

un rece prietenos, oarecum sensibil

care ar fi vrut să ne păstreze mirați, plini de inocență

să ne rotim fără încetare în jurul lanțului

legăturile au ceva din mirosul de pâine rumenită pe vatră

coaja lor e pentru când suntem prea obosiți

și nu mai vrem nici să fim atinși

mâinile își rup încheieturile, rotulele se dislocă

clavicula scoate un scâncet, acolo se îngroapă

simplele memorii ale sângelui, acolo căldura

te ridică așa ca pe un abur inutil și nu poți refuza

plutirea peste golul din ceilalți, suspendarea

te plimbi o zi prin camerele adâncite în apă și pipăi liniștea

care se lipește de tine ca o igrasie

e totul ud, nu mai poți respira decât în nopțile mici

ascunse sub pat, sau când te arăți fără contradicții

fără amuțiri distructive, atunci joaca devine apărare

urci și cobori scara în spirală cu gesturi întrerupte

de luminișuri sau turte dulci din care muști cu poftă

să nu te bântuie nicio fantomă

noi știm deja, lumea asta în care ne pierdem și ne regăsim

nu ne mai dă înapoi nici dragostea, nici ura

și este mai bine așa, avem un acoperiș transparent

avem chiar și geamandurile bine fixate, să înotăm calm

să nu mai fabricăm motive de dispariție

002.659

Ela Victoria Luca. “clarobscur.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/13922355/clarobscur

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.