Viața din plastic

Din păcate, viața are momente când este amar edulcorată și atunci îți vine să muști mâna destinului care a topit zahăru-n unt, a aruncat ambalajul și ți-a dat să guști o felie de viață....
\"ne înveleam în staniol plastic și hârtii
ultimele dorințe de a mai iubi o dată
copii nefericiți smulgând vieții
ultimele caramele nefăcute mereu începute\"
Sunt versurile care m-au atins cel mai mult, caramelele astea....
Cu drag,
Magdalena

Magdalena, simt ca ai desprins esenta asa-numitelor caramele, amarul a ceea ce se afla cind dai la o parte falsul, artificialitatea, iluzia, inchipuirea, cind nu te mai minti pe tine inconstient, cind nici celalalt nu se mai poate minti pe sine. \"Caramele\" e doar un alt nume al durerii. Atit.
Multumesc mult pentru cit de sensibil ai desprins \"gustul\" poeziei.

Drag, Dora

Poate pentru ca nu-mi plac dulciurile, poate pentru ca de aseara ma invirt in jurul acestor caramele, poate pentru ca doare fosnetul plecarilor sau poate pentru ca poezia asta mi s-a agatat de suflet, de partea alba si trista a lui, deopotriva - sau poate pentru nimic din toate astea, ci doar pentru ca extrima plecari...iti scriu.
Si pentru ca nu mai conteaza daca era Kent, nu mai conteaza miscarea paharului si nici Istrati nu mai era valoros, dar cu siguranta poeziile tale s-au schimbat de pe vremea caramelelor.
Imi place in mod special ultima strofa...cu gustul de dulce-ars nenascut, dar gustat.

departe de a fi dulce, acea substanta a plecarilor in fosnet mut se lasa uneori la arderea unui foc launtric greu traibil. Ai luat in final senzatia asta de dulce-ars nenascut, neincheiat. Multumesc, te mai astept.

D