Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

amanta

2 min lectură·
Mediu
astăzi la fel ca ieri
ca mâine
sau ca toate zilele ce vor urma
mă voi trezi dimineața cu senzația clară de impostură
voi șterge delicat masca somnului
o voi aplica pe cea professional
după care cu degete sigure și mângâietoare
voi întinde ciorapii negri fini peste pulpele albe
dansând ușor senzual în fața dressingului
voi alege din ochi imaginea zilei
deux-pièces -ul care îmi va asigura primul pas spre succes
pantofii cu tocuri înalte pentru a putea păși fără să ezit
peste toate posibilele tentații de a o lua la fugă
mă voi trezi pentru a doua oară în timpul ședinței
vorbind cu o certitudine admirabilă despre chestiuni detestabile
apoi voi simula o atenție bine dozată față de opiniile celorlalți covorbitori
timp în care voi cotrobăi prin toate ungherele posibile ale ființei mele
încolăcindu-mă în jurul inimii
pulsând odată cu ea
voi ști la fel de sigur ca întotdeauna că noaptea va veni cu tine
iar ziua fără tine
mă voi mișca la nesfârșit între granițele dintre zile și nopți
într-un echilibru precar
înșelând atunci cand va fi necesar
zâmbind pentru a trece prin oameni
așteptând
sperând ca toate acestea să dispară cândva
să mă trezesc într-o dimineață acasă
și repezindu-mă spre dormitorul părinților
să mă arunc între ei pentru totdeauna
023.525
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
212
Citire
2 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

Ela Solan. “amanta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-solan/poezie/1767271/amanta

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@carmen-sorescuCSCarmen Sorescu
impostoarea f agila, mi-a placut cum isi pregateste armele spre victorie,desi in subconstient ii e frica(vrea sa o ia la fuga) dar rezista, trebuie sa fie amanta.frumoase miscari dintre granite in echilibru precar, pe o panza f subtire, ce se poate rupe in orice moment. finalul, intoarcerea la inocenta. frumos.
vezi typo:ciorapii,dispara
mcm
0
@ela-solanESEla Solan
scuze pentru raspunsul intarziat; iti multumesc pentru comm - am facut corecturile respective.

Elsa
0