Se prea poate!

Ultima strofă mă conduce la ideea unei evoluții a eului, a urcării încă a unei treapte. si spiritul cât și conștientul preiau experințele , le filtrează într-o continuă desfășurare, selectează de pe pelicula vieții ceea ce e marcant...
acest eu e o încununare a unor procese, chiar dacă drumul până la un contur al deznodământului e un drum sinuos adesea precum destinul lui sisif... dar în bezna nopții \"semafoarele clipesc\" deci mugurii de speranță, intermintenți perturbă noaptea...

Acest \'eu\' nu întotdeauna dorit dar mereu necesar în \'evoluția\' conștienței umane si realitatea adesea frustrantă de a fi într-o interschimbabilitate perpetuă cu alte \'eu\'ri fără de care această \'evoluție\' nu s-ar mai întâmpla... Doar speranța se agață de renunțările noastre... Mulțumesc, Emilia, pentru interesanta abordare a micului meu \'poem\'...