I=IV
that's everyone we could find
"get in! shut the door!" the mousy woman yelled as i was creeping in. a metaphor. an as she threw me out the door, offended, cursing at my metaphor, i crept a
ploua cu praf nevăzut, potopul prevestitor din inimile noastre,
iar ochii ne erau obosiți de invaziile de furnici cu aripi,
atât de moi, carnea pătând asfaltul, ferind pașii nevăzătorilor
cu
Te-am petrecut cu privirea,
nevăzută pe străzi pustii
poleite cu foițe de aur,
toate mișcându-se acolo unde
ar fi trebuit să calce pașii tăi.
Și apoi, zâmbetul a pierit
pe ape.
Mat.
prefabricați viermi, striviți pe treptele abatorului
încins până la demență cu copile
încrezătoare până’ntr’acolo încât
pielea să nu le valoreze decât conserve
expirate pentru bolnavii mintal
frigul s’a întors nevăzut,
neiertător, mulând hainele morților
pe nevăzători, aducând
ofrandele blestemaților, celor vii.
printre schismele personalității,
mă strecor să privesc
spasmele din
Chiar și atunci
când flacăra degetu’mi arde
mintea în amintiri
ce’mi chinuie ființa se mistuie.
Pânza care am țesut’o
din durere prematură
și inocență s’a născut
ca prin farmecul privirii
M’am trezit tulburat
de bătaia de aripi a prezenței tale
și singur, ca mai înainte,
am așteptat să revii lângă mine.
Langă mine am așteptat să revii
cu a ta prezență de aripi
și, ca mai
în umbra arțarilor tomnateci
glasul tău pare să existe
cu toate melancoliile
anilor ce trec, împovărându’ne,
și’acum, mai târziu ca niciodată,
iubirea pare o văduvă
ce trăiește în amintirile
îmi amintesc morții,
mă regăsesc în ei,
la fel de mort, la fel de gol.
cuvintele se pierd undeva în spate
și tot acolo sunt eu așteptând.
îmi amintesc cuvinte, momente,
și nu recunosc
chiar de mă găsesc în fața unei clădiri,
fără sens; o grosolană anomalie
pe obrazul orașului,
măcar de’aș fi beat, aș putea uita,
și tot așa până când n’aș mai fi obligat
să mă trezesc, în fața
Tu nu mai poți să mă vezi. Ochii tăi mă refuză. Afară, imediat, se face lumină. Lumina este fabricată, cosmetizată și apoi pusă pe cer de lucrătorii uzinelor de la periferie. Sunt obosit și nu
voi desconspira: tăcere, muțenie, zgomot.
pierduți între pubele urbane,
spionii își vor plânge stăpânul.
nici un alt plan nu va eșua mai amarnic.
acest nou început va fi o altă
voi parcurge goluri
și, dintre coloane părăsite,
voi lăsa diafragma să palpite
to braking point.
abatorul macină liniștea și redă zgomot;
m’am regăsit la miezul nopții
pierdut în stația de
voi iniția măsuri doar pentru a cântări goluri.
văzut din perspectiva sburătorului
haloul va părea o coroană înghețată.
îndreptat spre dimensiunea venei,
acul va deschide porți
Sunet de neon la margini de catedrale arse.
Speculând viteza, ne uităm la oraș,
fascinați de mizeria în care decade.
Printre pasageri, ne aflăm și noi, orbi.
Pierduți în monofrecvență urlăm
Câteodată, tăcerile nasc imagini.
Pagini se umplu de cuvinte
care scriu despre speranță și încredere.
De câte ori pierderile au părut prea mari,
ele nu au existat deloc. Tumultul vieții e
dureri prin sulițe ruginite,
organice căutări chirurgicale,
izbucniri paradisiace în scrâncete furibunde,
luminări ale cortexului inferioare electrocutării
din visări ale corurilor
morții se nasc vii și vor să traiască
mai mult, mai bine, mai repede.
deviza muritorului este foamea
pe când din măruntaie se nasc guri
ce cască hăul. să pierdem sfârșitul,
dacă ar fi să
pornit în căutări succesive,
definițiile se repetă obsesiv
prin totul dynamic
dezvăluit de goliciune.
nevăzuți între paranteze invizibile,
la scara titanică
a unui dezastru atomic,
și
a te încolăci în jurul vechilor lămpi
și a le reda obscuritatea
reflectată în ochi de șerpi
de mii de ori.
a porni pe străzi cu noroi
spre uzine dezafectate
și, de acolo, auzind sirena,
a
EG