Eduard Jigolea

chiar nu înțeleg unele imagini, însă trebuie să recunosc că e un text făinuț, bine lucrat; apoi, nu văd rostul unor ruperi precum cea de la început, mai ales că ritmul nu e același pe parcursul poeziei. mă rog, e o părere.

mulțumesc, leonard

p.s. la mulți ani, o spun cu întârziere :)

Știu de prezența ta pe Internet din 2008, dacă nu mă înșel, iar ceea ce apreciez la tine e munca depusă în mediul online. Doar dacă ne uităm la câtă muncă ai depus în biblioteca virtuală Agonia, și vom înțelege că, de fapt, faci asta cu plăcere. Recunosc că nu mi-au plăcut toate textele tale, însă nu pot să nu remarc, din nou, ca ceea ce scrii e cumva străin de tendințe. Dar culmea, cam asta e tendința :) Mă rog, felicitări pentru apariție.

nu vreau să conving pe nimeni de nimic. seară liniștită.

știu că v-a deranjat că am comentat un text la care ați lăsat stea, dar haideți să nu ne ascundem după deget, doar nu suntem copii. mulțumesc, oricum, de sinchiseală.

„degust visul ca un cățel ce vede lesa și stie că e scos afară să facă pipi” - versul ăsta mi-a sărit în ochi, printre altele. inițial, citisem „vinul” și încercam să vizualizez, dar apoi, la o mai atentă citire, am văzut că e vorba despre „vis”. uimitor.

și trebuie să spun ca scriitorul internațional Ruse este cel care a inventat junk poetry, la propriu însă.

discursul e logoreic, chiar maniac pe alocuri, unele versuri sunt penibile, iar textul propriu-zis este obositor de citit.

frumos dar cam light :) nu e convingător, iată. cred ca lipsesc părțile concrete, inserate inteligent ici-colo. iar ultima strofă are un pic din blaga si a. rich; dacă era și ceva politic, rămâneam doar cu a. rich

cred că e primul text al lui leonard care îmi place. aș putea spune, desigur, că aș fi vrut să-l văd altfel tăiat, dar asta ține de alegerea fiecăruia. chiar și așa, forma asta asta chiar reflectă atmosfera jocului.

poate că ar trebui să mergi mai mult pe linia asta, să scrii astfel de texte. te prinde mai bine și, în plus, să fim sinceri, nici nu are cum să dea greș un astfel de text cu un asemenea mesaj.

Și, bineînțeles, mă bucur* că ai înțeles rostul titlului.

Mădălina, mulțumesc pentru semn și mai ales pentru faptul că ai avut răbdarea de a citi tot textul. Dar, și mai important, că ai înțeles intențiile. Mă gândeam, înainte să-l public, că ori nu voi primi feedback (cum se întâmplă de regulă), ori vor fi păreri despre cât de patetic este textul sau, mai nou, bine scris, dar fără „substanță” etc. Și, bineînțeles, mă că ai înțeles rostul titlului.

Veronica, nu este un text perfect, mai trebuie lucrat; de altminteri, așa cum am și scris în subtitlu, este un experiment. Nu pot să spun nici că e proză, îndeosebi că se citește destul de greu (nu mă refer nicicum la construcția frazei). Însă îmi asum asta. În fond, l-am publicat pentru feedback, să nu mai spun că a fost scris cu un anume scop.

...și acum textul cade în oblivion, printre îndoielile celorlalți cititori :)

e prea căutat versul „din el crește firul ăsta subțire de viață pe care eu baleiez acum”, nu crezi? problema e la verbul „a baleia”. gândește-te la tipul vocabularului pe care l-ai folosit și poate îmi vei da dreptate. apoi, cred că e un cuvânt care ar merita să fie folosit într-un alt tip de text. îmi place, în schimb, că e un poem închis.

dan, fă legătura cu titlul, cu Buchenwald sau cu Ilse Koch și îți vei da seama cine este Lupul. ori cu Bârlogul Lupului, și cu asta am spus tot. mulțumesc

mulțumesc, mădălina. cred că-ți amintești bine.

fain, Maria. mi-am amintit de textele tale mai vechi :)

nu-mi plac, în schimb, versurile „să-mi modelez pielea pentru degetele tale” și „să-mi apropii [..] de dinții tăi”.

e un text fain și bine scris. îmi amintește de un loc care se află în afara orașului și e undeva sus; cred că o să mă duc mâine pe-acolo, apropo. iar primele versuri îmi amintesc, iarăși, de ceva, dar nu spun mai multe. și, desigur, nu-mi place ultima parte, cred că ar fi trebuit să te oprești la versul „în care te întorci de foame”.

... iar eu am evitat să fac referire la versul respectiv, tocmai pentru că nu voiam să intru într-un asemenea subiect (cu siguranță aș fi scris mai mult decât ar fi trebuit), însă, desigur, am înțeles alegerea ta. și aș mai scrie câte ceva referitor la Poezie, respectiv la calitatea esențială de care ai amintit, numai că, iarăși, aș intra pe un teren riscant, nefiind acesta nici momentul, și nici cel mai potrivit spațiu.

dle David, suntem in secolul al XIX-lea, iar textul dvs. nu e în niciun caz o narațiune sau, și mai mult, o poezie mult prea „detaliat-descriptivă”; ba chiar, dpdv tehnic, e un text OK. și spun asta deși e plină de clișee. plus, să fim serioși, încă din modernism (vedeți, de pildă, poemul Waste Land de T.S. Eliot), nu se mai aplicau aceste criterii răsuflate, care, astăzi, le folosesc doar școlarilor la început de drum. iar exemplele în acest sens sunt pe cât de multe, pe atât de grăitoare.

cum adică și alții au folosit termenul „mor”? nu e o expresie ori vreo imagine anume. e vorba de alegere: a fi patetic sau nu, decizia aparținându-ți, de altminteri. iar explicația Alinei Mihai e de-a dreptul penibilă, să-mi fie cu iertare; păi dacă un autor ar gândi astfel, nu știu dacă ar mai fi capabil să scrie ceva vreodată.

nu pot să nu fac referire, înainte de toate, la metaforă, ca mai apoi, să vorbesc și despre sensibilitate, deși, în opinia mea, nici n-ar trebui, o dată pentru că văd metafora ca fiind moartă din punct de vedere tehnic (idee împrumutată distorsionat din celebrul eseu al lui George Orwell) - doar dacă nu are la bază un clișeu care surprinde, deci vine cu ceva nou (cam greu, ce-i drept) -, iar în al doilea rând pentru că sensibilitatea nu poate fuziona, in ceea ce mă privește, decât cu trecutul (de fapt, cred că doar în trecut există sensibilitate, aici raportându-mă la cea adevărată, cu sens și pe care o putem înțelege întrutotul); ori, în acest caz, sensibilitatea care transpare dintr-un text poate fi luată în serios dacă a pornit de la un moment cunoscut tuturor, mai mult sau mai puțin intens.

este, cred, un exercițiu de mărturie (istorică; nu știu, însă, cât este de corect din acest punct de vedere). nu îl văd, pe de altă parte, ca pe un exercițiu care ar putea rezolva în vreun fel „ecuația vieții” (mi-e și frică de sintagma asta), căci pentru mine lucrurile sunt destul de clare: totul stă sub semnul incertitudinii, drept pentru care singurele elemente concrete sunt, iată, reprezentate de exemplele tale din text (dealuri, râu ș.cl.). întotdeauna am vrut să probez că oamenii cred ceea ce văd, iar ceea ce nu văd ar putea exista în lucrurile vizibile, de unde și versurile 5-8 (a II-a strofă); mă rog, nu vreau să explic textul, în fapt, nici nu l-am gândit chiar atât de bine precum s-ar crede din ceea ce scriu aici. sper că nu am fost prea ambiguu. mulțumesc pentru semnul de lectură.