Eduard Jigolea

inițial, erau 6 astfel de texte, însă am zis să le postez (eventual) câte trei, să nu plictisesc posibilii cititori (nu i-aș distra ori, și mai mult, încânta— tu ești, desigur, o excepție, ca și alți doi prieteni, de altfel). și oricum, cele șase texte funcționează mai bine împreună, cred; ceea ce voiam eu, însă, publicând doar trei texte era să primesc feedback, care a și venit, iată, ce-i drept, sub forma doar a unei păreri. mulțumesc, deci, pentru feedback. o să le postez si pe celelalte trei, căutând, însă, înainte un moment prielnic.

și eu care credeam că nu ai cum să te bâlbâi în scris etc. dar, dle Firică, am descoperit, în acest text, întrebarea pe care ar trebui să v-o puneți mai des: „înțelegeți ce-am vrut să spun, nu?!”— răspunsul vi-l dați chiar dvs. la finalul întrebării ca Iona la „sfârșitul morții”.

m-aș fi oprit la versul „și totuși crești”, chiar dacă, alas, o să fie prea scurt, în condițiile în care deja e. dar nu contează, căci e un text frumos, oricum l-ai întoarce (exceptând acea parte)

povestea în sine, deși nu/mi place să o numesc așa, nu se susține; de fapt, doar prima strofă funcționează. ar trebui construit un context fain pe lângă prima strofă. uite, îmi amintesc, de pildă, ca citisem ceva fain la charles reznikoff. îmi plăcuse cum, pe lângă povestea propriu-zisă, construise un fel de șevalet. mă rog, poate că textul a fost scris să fie scris, dar merită mai multă atenție

ideea e faină, dar se simte că e fabricat. plus, pe lângă versurile care redau imaginea de ansamblu, mai sunt și stridențele, cum ar fi, de pildă, versul „dormitorul eșuase pe plajă ca o balenă”. și aș mai putea continua, dar deocamdată nu găsesc rostul.

căci tocmai, lucrurile s-așază altfel pe „un anumit palier al conștiinței”, cum spui tu, în spiritul ideii ăsteia am făcut referire la acele detalii; de fapt, e cam nedrept să le numesc doar detalii, mai bine să le numim redundanțe, pentru că exact așa sunt— și nu pot crede, chiar nu pot crede, că pentru autor aceste redundanțe înseamnă cu adevărat ceva; sau poate că înseamnă, orice e posibil (mă refer în spațiul textului, bineînțeles). revenind, sunt de acord cu acea „reobiectualizare”, numai că, dacă am înțeles cu exactitate la ce te referi, nimic din ce ai spus nu face parte din vreun „procedeu de scriere”, e prea mult și nici nu există ceva care să se aplice cel puțin unui tipar de texte. cât despre acel cuvânt banal, poate fi o stare doar la un moment dat si doar pentru cineva, nu pentru mai mulți— deci funcționează doar pentru o persoană (că tot spuneam că e redundant acel Blackberry). aș fi preferat, în schimb, să primesc un răspuns pentru fiecare punct, concret, dacă tot s-a căutat unul.

deși mă cârcesc când citesc texte de genul, trebuie să recunosc că are ceva fain, nu știu ce, poate senzația de după citire; cred, totuși, că punctul forte e prospețimea, iar asta poate veni doar din lucrurile noi :)

e un text fain, cum bine au remarcat antecomentatorii mei; o problemă, în ceea ce mă privește, ar fi la versul „tristețea C-AI ros din propria-ți coastă”— nu sună f bine, pare forțat; sper că înțelegi ce spun, mai ales că ai subst. + conj. nu știu, poate sunt eu mult prea atent la detalii, respectiv prea tehnic.

apoi, referitor la vb. a degaja — conform DOOM2, când vb. în discuție are sensul „a elibera, a îndepărta”, forma corectă e degajează. în schimb, dacă are sensul „a emana”, forma corectă e degajă.

marea problemă a acestui poem ține de detalii: în primul rând, mă întreb de ce jacheta neagră, și nu doar jachetă, ca mai apoi, sa fac asocierea stranie dintre acel adjectiv, „neagră”, și Blackberry, ceea ce, de altminteri, mă sperie; iarăși, ce relevanță are producătorul telefonului, de ce nu ai folosit subst. „telefonul”; apoi, nu reușesc să trec peste versurile „în telefonul care se aruncă-n/ buzunarul jachetei”— aș fi scris „în telefonul PE CARE îl arunc” etc., parcă sună mai uman— în sfârșit, una peste alta, e scris bine. și nu pot să nu remarc inteligența unor versuri, respectiv imagini, subtilitățile și trimiterile, ceea ce e destul de rar pe poezie.ro. plus, să nu uit, am o problemă și cu finalul, îndeosebi cu ultimul vers (eu m-aș fi oprit la versul „căci viața învârte fereastra nesfârșită”, chiar dacă, aici, VIAȚA e mult prea ambiguu pentru mine). mă rog, e o părere.

OK, voi face abstracție de faptul că m-a plictisit cumplit textul și am să încerc să punctez câteva neajunsuri:

i) „avea TOTUL: TOATÃ frumusețea”;
ii) „vre-un”?! - serios, chiar s-au schimbat regulile de scriere în limba română?
iii) lipsesc câteva virgule - de ex., „Erau japonezi după cum puteam vedea [...]”
iv) sunt unele construcții cam stranii, dacă vrei, îți pot da exemple
v) „Probabil DATORITÃ unei greșeli minore” - nu cumva e DIN CAUZA [...]?

în fine, mai sunt câteva, ar fi bine să revezi textul, însă marea problemă, la un astfel de fragment, de altminteri, mic, este faptul că sunt multe informații redundante, în condițiile în care textul ar trebui să funcționeze de unul singur, chiar dacă face parte, să spunem așa, dintr-un proiect mai mare, respectiv un roman etc. desigur, e doar o părere (nu și în privința acelor greșeli rușinoase).

mi-a plăcut tare mult, într-atât de mult, încât chiar pot trece peste faptul că lipsesc niște virgule ici-colo :). și aș cârcoti puțin, spunând că versul „că se aude din centru” e ca nuca-n perete - mă rog, e o părere.

e un text curat, ce-i drept, nu prea pe gustul meu, însă chiar și așa, trebuie să recunosc că nu am (aproape) nimic de obiectat dpdv tehnic (nu că aș fi cel în măsură). și totuși, în spiritul care mă caracterizează, aș avea ceva împotriva ultimului vers, mai cu seamă împotriva construcției „cum mieii bolnavi [...]” (chestiune pur subiectivă). în sfârșit, nici nu mă mir că nu are comentarii, e cu mult (dpdv tehnic) peste textele care se recomandă de regulă.

îmi cer scuze că revin, nu vreau să par agasant, însă mă simt dator cu o replică față de autor. așadar, vă contraziceți în comentariul dvs (deși sunt aproape sigur că veți spune că asta a și fost intenția): spuneți că inițial au fost două, însă ați MIZAT pe intuiția, respectiv perspicacitatea CITITORULUI; apoi, spuneți că scrieți fără să vă gândiți prea mult la cititor. în sfârșit, este doar o remarcă, este posibil să vă fi scăpat ori să mă înșel eu. și nu aceasta e problema, ci faptul că îi imputați unui cititor că nu a înțeles ceea ce dvs. ați scris ori ați vrut să scrieți, ceea ce, din punctul meu de vedere, este urât, dacă nu cumva chiar înjositor pentru autor (surpriză: sunteți autorul). am mai citit pe undeva, printr-un comentariu pe aici, cum un autor spunea că scrie pentru cititorii inteligenți, desigur, fără absolut nicio legătură cu acest subiect (oare?). serios, încep să cred că mulți confundă un soi de ermetism cu inteligența, să o numim poetică, că tot vorbeam ieri de aceasta. revenind, eu NU vreau nimic și faptul că aleg să îmi spun o părere nu înseamnă neapărat că vreau ceva anume. și să-mi fie cu iertare, dar subiectiv și personal sunt cam aceeași mâncare de pește, nu de alta, însă nu îmi doresc să rămânem doar la coada de pește. în concluzie, e o greșeală să vă închipuiți că, dacă scrieți negru, cititorul chiar TREBUIE să vadă negru, ori ceea ce ați intenționat să spuneți prin asta.

e o poezie f frumoasă, să nu modifici nimic. mie, unul, îmi pare a fi o scenă dintr-un film bun. și mi se pare o mare ipocrizie să te legi de subtitlul unui text, în condițiile în care cu textul propriu-zis ar trebui să te delectezi, și nicidecum cu subtitlul. altfel, înseamnă că ești un invidios care caută nod în papură (ca și scriitori ratați, care, în cele din urmă, ajung editori sau critici literari - desigur, cu excepții).

textele de genul sunt atât de ușor de demolat, nu că aș căuta cu tot dinadinsul să fac eu asta, dar serios, banuiesc că nu l-ai scris doar pentru tine (altfel nu-l publicai), pentru că e tare plictisitor. adică nu e nici măcar OK dpdv tehnic, versurile sunt mult prea lungi - ar funcționa perfect în alte contexte -, iar unele imagini se vor ludice, dar sunt prostești. și să nu-ți imaginezi că aș avea ceva cu tine, dar, având în vedere că scrii mult, îmi permit să-mi spun părerea, oricare ar fi ea.

deși nu-mi place, trebuie să recunosc că este un text inteligent; și, paradoxal, inteligența emoțională (dacă nu cumva e o denumire mult prea bombastică) face o voce să fie voce, ceea ce, de altminteri, s-a tot spus. apoi, păstrand proporțiile, bineînețeles, este aproape inevitabil să nu pomenesc de Pușkin, respectiv de faptul că niciodată nu mi-au plăcut poeziile sale, însă chiar și așa, mereu am admirat „inteligența poetică” din textele sale. revenind la acest text, cam aceeași senzație o am: nu pot rezona cu nimic, sunt structuri (de ex., „toboganul pielii”) peste care mi-e greu să trec, numai că, atunci când inteligența (și nu mă refer neapărat la cea emoțională) înlocuiește emoția (tocmai, iată), lucrurile se schimbă, iar textul se citește din cu totul alte motive. în definitiv, poezia nu este doar pentru emoție, așa cum nici emoția nu este doar pentru frică etc. și totuși, îmi amintesc că am citit câteva texte de ale dvs. f puternice (de pildă, acela scris de Anul Nou, „ce repezi ani”, fain, de altfel).

e frumos, dar și riscant; de pildă, nu a ieșit efectul cu „bătaia vântului”, ba dimpotrivă, repetiția e deranjantă (de regulă, în textele scurte, astfel de efecte nu prind). apoi, m-aș fi oprit la versul „trandafirii”, nu de alta, dar ceva rămâne în coadă de pește (ori nu), ceea ce e fain.

citind textul, am avut impresia că mă târăsc doar pentru a ajunge la final, și nu neapărat din cauza imaginilor „penetrante” (așa cum, cel mai probabil, le vrei), ci mai degrabă din cauza așezării in pagină. asta o dată, apoi pentru că e un haos total în ceea ce scrii, nu te oprești, scrii să fie, ba chiar, lași senzația de logoree. cât în privința mesajului, mi-e și teamă să-ți spun că nu există așa ceva, e doar o păcăleală, pe deasupra, nu e nici măcar îmbrăcată frumos. problema apare când începi să crezi că transmiți ceva și te mai apuci să strângi și oameni în jurul tău.

e un text slab, searbăd, care, din punctul meu de vedere, nu duce nicăieri. și nu pot să scap de ideea că a fost scris după o rețetă; de fapt, fiecare imagine pare scoasă dintr-un cr wr, din nefericire, unul f prost.

începutul, teribilist, finalul, manea; apoi, mi-e aproape imposibil să nu pomenesc de comparațiile nefericite („mai curvă [...] decât toate păpușile ucigașe”). și normal, un titlu pe măsură, ales doar pentru a strânge cât mai multe accesări. culmea, nu e nici măcar un text teribilist, ori o manea diafană, ci un text f f slab. serios, citește câțiva autori americani, alegând dintre cei mai slabi, iar dacă o să ai un pic de simț estetic, o să-ți se facă rușine cu acest text.