Poezie
Au ațipit
2 min lectură·
Mediu
Orele nopții sunt pline cu oameni care dorm.
Orele somnului sunt pline cu vise.
Aproape oricine în somn a săvâșit o crimă perfectă
cu jertfe necunoscute, apoi s-a trezit la 10 și-un sfert,
iar dimineața i s-a părut mizeră, sinistră, cețoasă.
Aproape oricine în somn a simțit clătinatul dinților de lapte,
dinții de jos, dinții dintre canini, dinții care se clatină puternic
și cad simplu, aproape involuntar.
Doi dinți.
Îi vezi în palmă după ce îi împingi ușurel
cu degetele mâinii drepte
și te gândești că ești prea tânăr pentru așa ceva
Și te gândești la gura mușcată de șobolani a tinerei
din poezia lui Benn, și te trezești în patul tău moale,
în pijamaua ta frumoasă, te trezești cu durere de dinți.
Știi că tinerețea frumoasă nu era a fetei moarte,
ci a familiei de șobolani care și-au găsit hrană în
măruntaiele ei, iar asta nu te întristează deloc.
Fereastra e udă, mașinile ies în stradă de insomnie, de urlete,
de griji care pișcă piele-asudată. În josul curții, în întunericul de afară
un bărbat urlă. Vocea lui ca o pisică flămândă și răgușită.
Căderea i-ar putea fi mai abruptă, sfârșitul mai putred,
halucinația mai adevărată. El își aude pulsul, noaptea
îi umple plămânii. Ploaia îi curăță numai pielea.
Ochii sunt tulburi.
Visul nu-i vis. Visu-i coșmar. Coșmarul e mai adevărat
decât pare. Oamenii dorm în casele lor încălzite.
003.053
0