Poezie
cântecul de la șase
o
3 min lectură·
Mediu
sub gutuiul pe care l-a plantat mama
au crescut lăcrămioare
în dimineața aceea se auzea radioul era ora șase și erau multe femei
în ogradă în dimineața aceea se auzea imnul la ora șase
și erau mulți oameni în ogradă care boceau
pe sârme atîrnau ștergare și batiste în niște crengi erau covrigei
chibrituri noi neatinse
surorile mele s-au adunat la cuptor și plângeau
din ziua aceea imnul îmi repugnă
în fiecare zi mă trezea la aceeași oră cântecul acela dezgustător
tata zicea că așa i-a venit ceasul
că uneori ceasurile se strică prea repede
atunci am înțeles că există monștri invizibili
că sunt lucruri mai tragice ca balaurii din povești
atunci cancerul a devenit primul cuvânt pe care
am început să-l urâsc
dar nu am înțeles un singur lucru
de ce trebuia să i se întâmple taman ei
când sunt atâțea oameni nefericiți
care trăiesc orice zi ca pe un chin
și se roagă să poată pleca
nu peste mult timp ne-a venit o mamă vitregă
mai rea decât mamele vitrege despre care se zice în povești
avem nevoie de monștri în viața asta
și peste patruzeci și ceva de ani când a murit
ne întrebam pe cine mai dăm vina de data asta
era vremea războiului când oamenii se ascundeau
prin bordeiuri se ascundeau de bombe
de gloanțele care parcă străbăteau tot pântecul cerului
până ca să ajungă în carnea de om
o lovitură fierbinte l-a atins și pe tata
când traversa nistrul ca să ducă o fată acrobatistă
în partea cealaltă
i-a nimerit fix în ceafă glontele
erau aproape de mal și acrobatista a sărit în apă și a împins
barca la mal cumva l-a salvat așa cum și tata a încercat să o ajute
înainte să se întâmple asta visasem o cruce
și mai visasem ochiul divin într-un triunghi albastru
când am aflat m-am gândit
că trebuie să existe un dumnezeu pentru fiecare
și uite că taică-meu e un norocos a supraviețuit
și nici măcar invalid nu a rămas
odată era nistrul înalt era aproape de dambă
mai să se reverse era vreme urâtă luntrea era pironită de un copac
aveam câteva bomboane pe una am aruncat-o în apă
a început să plouă atunci niște trăsnete se vedeau în cerul de deasupra
capului meu tremuram mai mult de frică decât de frig
mă temeam că l-am supărat pe dumnezeu
apa a umplut luntrea pe jumătate când am văzut pe dambă că au venit
după mine
am sărit în apă îmi era până la șolduri
nu am îndrăgit religia fiindcă mi-a fost impusă ca un program școlar supraîncărcat
dar mai ales fiindcă mi-au luat-o ireversibil pe mama
o femeie harnică în scurta ei viață a țesut o grămadă
de la ea mi-au rămas câteva fotografii alb negru
gutuiul și lăcrămioarele care în fiece primăvară
mă fac melancolică și tristă aroma de tragedie o simt și acum trecându-le printre palme
lăcrămioarele din care am plantat și țărâna de pe
mormânt
022.812
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ecaterina Ștefan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 492
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 59
- Actualizat
Cum sa citezi
Ecaterina Ștefan. “cântecul de la șase.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ecaterina-stefan/poezie/13934528/cantecul-de-la-saseComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DVDVDragoș Vișan✓Un poem cutremurător. Eul poetic reface atmosfera din două perioade istorice. Legătura dintre două timpuri apuse, de fapt putând să fie o mărturie a altei persoane, care povestește. Durerea pierderii mamei. Flagelul cancerului. Osmoza cu gutuii. Cu mărgăritarele. Trecerile de la un plan la altul, chiar înspre oniric sunt rapide, având rolul să amestece logica evenimentelor. Oricum, o fiică ispsește o vină a neamului. Dar ea se crede ca de piatră, ca un gutui cu flori având petale mari și care poate crește chiar din nisip, din grindurile Deltei.
0
EȘda, este inspirat dintr-o poveste reală. povestea nu îmi aparține, dar nici prea depărtată nu îmi e. mulțumesc.
0