O seară

o seară de parcă ar fi ultima înainte de plecare

oameni sunt mulți în jur și fiecare dintre ei are alt infinit de oameni în jur

toate gândurile îmi stau stânse la gât ca niște coliere de perle azi primite cadou

am plâns aici în poemul acesta și apoi l-am spălat cu zâmbetele trecutului nostru

după mișcări sărituri tropote mers îndelung pe strada uriașă care leagă cimitirul de o destinație necunoscută

se și zâmbește altfel mi-am spus apoi m-am încolăcit în jurul cerului

păsările zburau departe de mine își mișcau aripile

cursele lor separau norii

mai știi tot atunci făceam ceva împreună scriam storceam suc

adeveream minciuni improvizate visam ceva îndepărtat

de frumos când tot ce era zgomotos

rămânea mult în urmă

senzație că ne îndreptam în adâncul

unei păduri aflate între două străzi aglomerate

și când ajungem la mijloc simțim liniștea aceea supremă

păi uite am ajuns la mijloc și de aici înspre înapoi zilele se reconstituie după bătaia de aripi a păsărilor acelea din cerul

pe care l-am încolăcit

acum încă plouă și mirosul trădării se răspândește ca mirosul

animalului proaspăt sacrificat

odată fusese încredere și siguranța că răspunsul va veni

fără ascuțișuri fără cuvinte care să spună nemilos am obosit

de tine

acum încă plouă și este bine așa fiindcă nu mai avem nevoie de mesaje scrisori lanterne

telepatie lucruri care nu au fost spuse și stau încă în aer în jurul gurii nu e nevoie de nimic fiindcă

ploaia îți șoptește totul adică

tot ce am vrut să-ți spun dar nu am avut curaj