Poezie
tăceri altfel
2 min lectură·
Mediu
I
tăcerea închisese într-o zi toate cuvintele
iar teama de-a vorbi le păzea cu străşnicie
am împletit câteva sunete azvârlindu-le ca pe o suliţă
spre marginea unui strigăt
tăcerea însângerată
se prăbuşi la pământ cu un zgomot surd
cuvintele, în lacrimi de bucurie
îşi rosteau singure numele...
II
paşii-mi aleargă spre tine încercând să oprească tăcerea
străluceşti,
mă risipeşti în sunet de lumină
îmi eşti susur blând
amurg arămiu răsărit în taină de dinspre dincolo de mine
îmi răscoleşti iubirea
te-ascund în suflet
dar mi te reverşi în ploi de crizanteme
ce râd cu lacrimi de-argint
când totul se-nchide într-un gol ascuns în uitare,
și cuvintele nu mai pot desluși singure al lor sens,
tu-mi eşti totul în cel mai neînsemnat neajuns
și tăcerea ta are
cel mai plin şi neajutorat de subtil înţeles.
III
vise de-avalma în gânduri închise
zac în imagini de cuvinte nescrise
când colţuri sfărâmate din gânduri de piatră
încerca-vor să ne stea în cale vreodată
vom rupe tăcerea în mii de cuvinte
și sunet de lumină vor purta ca veşminte
aducând cu ele dinspre tărâmul tăcut
înţelepciunea iscată din zgomotul mut
provocat de ameţitoare căderi de tăceri
scăldate şi ele în amintiri ce de ieri
sunt trezite din primul şi ultimul început
al drumului presărat cu scântei de absolut
pe care-l simt doar
nu-l aud
parcă se stinge
parcă e murmur
parcă e gând...
00728
0