Poezie
Înainte să-mi aparțin
1 min lectură·
Mediu
În toamna sufletului meu e vară
Nu port în inimă doar umbra unui zeu
Un gând răzleţ mă încovoaie şi e clar că
Zarul ce se rostogoleşte a destin sunt pentru mine însumi eu
Și-atunci, preţ de o clipă am zbughit-o fără teamă
Pe urma celor ce aveau să vină ne încă fiind
Ceasurile băteau dureros a târziu şi ca o năframă
Drumul spre-ai mei se-ncleştase-n lumină
Pe când eu totuşi nu mă satur să-mi fiu
Mă pierd şi mă scufund cu cerul meu în tot
S-au strămutat în mine noian de începuturi
Veşmânt ţesut din praf de stele port
Mă regăsesc curând în stropi de veşnicie, în săruturi…
Și nici nu vrei să ştii, e-o taină prea făţişă
Din frântul zbor se naşte o aripă de gând
E mult prea blândă raza de lună ce-nfiripă
Un licăr de speranţă din asfinţit curgând
E încă mult noroc în zarul aruncat
În colţ stingher de infinit mi-aştern tăcerea
Mă rătăcesc de mine, mă aștept în viitor
Şi împăcat
O să mă nasc pentru a nu ştiu câta oară
Prelingându-mă ca mierea
001140
0