Poezie
balada lu' mitică
2 min lectură·
Mediu
mitul spune vorbe grele
despre nărăvitu-n rele
mitică fecior de lele
din pădurea cu nuiele
prefăcută în surcele
fie zi ori cer cu stele
făcând din păcat inele
ce ţineau loc de castele
umbla printre păsărele
vrăbiuţe turturele
pupeze şi rândunele
nevăstuici şi nevestele
l-aşteptau în rămurele
tremurânde singurele
aromind a micşunele
să ciripească cu ele
despre zei şi despre iele
să le mângâie pe piele
şi prin părţile rebele
ce te bagă în belele
pe atunci flăcău duios
şi din faţă şi din dos
stirpe de-a lui făt frumos
iubăreţ şi firoscos
cu făcăleţul din os
la capăt un pic cam ros
zi şi noapte belicos
pe teren alunecos
fără să se dea fălos
tot mesteca cu folos
mai răstit ori mai mieros
vorbele-n tainicul haos
adunând misterios
cioburi din marele logos
în care se vedea eros -
păsăroiul inimos
luminos ca un cristos
răstignind de sus în jos
pe-o cruce din abanos
toate fiicele lui kallos
până când ceva să zică
el şi-o făcea ibovnică
bătrâioară tinerică
nu conta la o adică
anii au trecut şi cică
în grădina lu’ mitică
nu mai vezi o păsărică
strâmbă grasă ori pitică
fie slută ori calică
el tot şi-ar vrea-o gagică
foaie verde de sipică
domn’ mitică moş mitică
tremură pe el de frică
de-o vreme ceva-l furnică
pe coloană şi prin chică
inima-i e o alică
că-n urechi venin îi pică
cu-o voce nevrednică
o cucuvea tare mică
pare că-l revendică
001.038
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dumitru Sava
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 242
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 60
- Actualizat
Cum sa citezi
Dumitru Sava. “balada lu' mitică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-sava/poezie/14162931/balada-lu-miticaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
