Poezie
cântec de lebădă
1 min lectură·
Mediu
voi cei care astăzi încă sunteți stele
olle olla mă mai aude cineva
plutesc pe albul din penumbre
însă dorul de voi îmi reaprinde arșița
ce curând foarte curând lacul va seca
pâcla uitării îi noroiește izvorul
de unde lacrimi să-l mai umplu
mi-e aripa un fel de cârjă
prin care săgetat în inimă e zborul
cobor pe-o scară fără trepte-n mine
mă tem de străinul din beznă
am nevoie doar de un strop de lumină
să mă sprijin cumva măcar pe cuvinte
olle olla n-ar vrea să mă oprească cineva
vacarm e veacul acesta de singurătate
nimeni n-aude și nimeni nu crede
mi-adun dintre resturi secundele netrăite
pe când în lotus dormitai neștiută
îmi fac din ele sfoară și mă visez zmeu
spre tărâmul cu lebăda neagră
olle olla oare mă mai vede cineva
haide cu mine în zarea unde râde sfinxul
și flori de mac neantul mugurește pe poteci
să-mi fi olle să-ți fu olla îmi spui
să ascultăm în clopot tăcerea cum ne va cruci
odettă eu și siegfried tu în pene îngerești
nuntind în pulsul unei alte vieți
blestemul ce în veci de veci iubire ne va fi
001414
0