Poezie

decembrie 2o..

2 min lectură·11 decembrie 2016

Mediu

Tata? Mă mai gândesc din când în când la el,

cu un soi de blândețe obidită.

Orfanul, ce a făcut atâta război și atâta cărămidă

să aibă ziditorul din ce mă zămisli…

Că uneori, îmi vine să rup o bucată de cer

cât pentru o copăiță, în care să-i frământ lutul.

N-aș schimba nimic, nimic. L-aș face la fel. Da la fel!

Mama? O mai visez din când în când,

ca pe o stea fumegândă la umbra unui flutur.

De ce nu lebădă sau floare, de ce nu porumbel pe cruce?

Când vreau să adorm, mă mângâi pe ombilic

ca și cum aș fi pierdut cea mai mare parte din mine.

Și mă agăț cu ghearele de cordonul nevăzut

ca de poalele în care îmi ascundeam fața

de fiecare dată când nu voiam să fiu văzut că plâng.

Dar ajunge, prea mult, mult prea mult despre mama!

Când ea era așa de… de pioasă și de puțină.

Rali… O apăsare continuă, continuă, continuă.

Un compresor ce îmi face sufletul foiță de țigară!

Pe care, târșindu-mi destinul după mine ca pe tranșeea

în care-mi implodează viitorul, merg mai departe.

În fiecare zi tai câte o bucățică mică, mică, tot mai mică…

cât pentru un chiștoc de viață.

001.551

Dumitru Sava. “decembrie 2o...” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-sava/poezie/14100094/decembrie-2o

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.