Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

rugă

2 min lectură·
Mediu
pârguitoare poamă-n sacrul pom al vieții
spre care-atâția pofticioși își scuipă bala
cohortă de omizi ce își vânează prada
când vei simți că-ncepe să-ți slăbească coada
alege-l tu pe cel în gura căruia să cazi
în nici un caz vreun puturos ori nătăfleață
să nu te molfăie vreun știrb căci ești achenă
ce s-ar alege de sămânța ascunsă după coajă
e bun acela-n stare s-o facă să rodească
floare de dor când într-o zi îți vei afla alesul
pe care numai tu în stare ești să-l recunoști
doar când e lună plină acceptă să îți pice frunza
și nu-ți precupeți magia spre-a-i fi și tu aleasa
ai verdele-gorgonă de la mamă cu care m-a sedus
ghemul de borangic pentru cununa de regină
roșul obrajilor ce-ți bântuie timid prin vene
blestemul de la zeu care-întărâtă orice șarpe
și de la mine pumnalul să-l ucizi dacă-ai greșit
copila tatei frumosul care a mușcat achena
și s-a-îmbătat din mustu-i dulce roșu
pictându-se pe rochea-ți albă de mireasă
o inimă prin care simți strămoșii cum pulsează
ți-este destinul iar tu pe veci să-i fi ursita
urcați-vă-n caleașca fericirii și biciuiți-l pe oniris
către tărâmul unde zeiță e iubirea și nu privi-înapoi
arămească perfida toamnă seva în copacul vieții
pumnalul nepăsării împlântă-l până la plăsele
001518
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
210
Citire
2 min
Versuri
27
Actualizat

Cum sa citezi

Dumitru Sava. “rugă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-sava/poezie/14098791/ruga

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.