Poezie
salvare
1 min lectură·
Mediu
de când ai plecat arșița-i tot mai mare
se noroiesc fântânile a secat și iubirea
să-mi tămăduiesc crăpăturile lutului
în fiecare zi mă afund în mocirlă
și ele mi se cască mai mari pe suflet
bietul de el a ajuns un canion
iar inima mi-e un munte de gheață
uite chiar acum atârn cu picioarele-n gol
pe marginea unei uriașe crevase
și hăul îmi face viclean cu ochiul
dar nu mă tem am adunat toate păcatele lumii
care-ntr-o zi ca niște viermișori
mă vor preface-n nămol sac(p)ropelic
001.342
0