Poezie
praznic
2 min lectură·
Mediu
mi-e o foame de mor
mănânc sughit și înghit
din pâinea limbii mele
și-n cerul gurii s-au îngrămădit
toate oasele strămoșilor
de nu m-aș îneca
un munte de cuvinte
ca niște boabe de colivă
unele mi-au rămas printre dinți
n-am timp să le molfăi
le iau așa pe nemestecate
ciuntite și amestecate
de pe mesele sărace acum aproape goale
firimituri ale pomenilor trecute
în mijlocul limbii mele
ospătez ca un iisus întors acasă
în straiul nostru de la țară
înconjurat de toți apostolii-cuvinte
arhaismele în față
onomatopeele imediat de-a dreapta și de-a stânga
neologismele mai în spate
le rup din mine o bucată
nici grâul nu mai e precum odinioară
cât un poem al recunoștiinței
cântat în doisprezece psalmi câte unul pe lună
ca o rugăciune de duminică
și mă împart frățește
voi fi de-ajuns pentru o cină de taină
pentru că mare taină e poetul
înghit și cânt sughit și plâng
toate cuvintele pierdute uitate ori furate
din care era zidită împărăția neamului meu
la fel ca pe niște fii rătăcitori
la masa timpului dacă-aș putea
le-aș aduna spre sfântă pomenire
aș invita chiar și rău făcătorii
nevinovați că s-au născut fără talent
și l-aș chema pe înțeleptul deceneu
într-o sâmbătă a morților
cu vinul adunat din toate viile tăiate
noi vii să cinstim câte-o ulcică apoi
dăm cu ele de pământ să ne răcorim năduful
să facă slujbă și zalmoxiană îngropăciune
acolo-n cer în sufletele care or să vină
ori să le dăruim colac nenăscuților
solie a muririi noastre spre eternizare
012020
0
G