Poezie

Somnambul

1 min lectură·6 iunie 2014

Mediu

eram atât de săraci

că nu aveam după ce bea apă

iubirea ta câine jigărit și hămesit

nici nu se mai putea târî pe picioare

abia mergea ținându-se de gard

milos sufletul meu într-o zi

i-a aruncat o ciosvârtă de speranță

și minune s-a înzdrăvenit

de atunci drept mulțumire cum se înserează

probabil să nu bage de seamă vecinii

te trece pârleazul și te aduce la mine

unde facem dragoste pe săturate

s-o vezi cum se gudură fericită

printre picioarele noastre încolăcite

și eu de fiecare dată generos

îi mai arunc o ciosvârtă de speranță

săraca a căpătat dependență ca bețivul de alcool

mai complicat e în nopțile cu lună plină

te știe pudică ori să nu te compromită

încercând s-o alunge urlă cu așa disperare

că se iau după ea toți câinii satului

cred că de aici a și apărut zicala

cum luna are treburile ei și nu prea o bagă-n seamă

așteaptă să adorm și apoi mă ia de mână

mie mi se pare că visez dar chiar mă aduce la tine

păi dacă nu ar fi așa cum se explică faptul

că exact în acele zile

mă trezesc diminețile năuc pe la poarta ta

001.386

Dumitru Sava. “Somnambul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-sava/poezie/14050888/somnambul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.