Poezie
Rețeta mântuirii
1 min lectură·
Mediu
eram tare nervoasă de ceva vreme
cam din orice îmi sărea țandăra
se spune că de la bunica eva
noi femeile am fi posedate
ne naștem din nostalgia șarpelui
și murim cu dorul de el
puține îi știu numele secret - lucifer
cu cât ne lăsăm mai des păcălite
devenim ființe luciferice
lumea ne zice însă păcătoase
de-ar ști bărbații câte îi trec prin cap femeii
cred că totuși ceva ceva ai bănuit tu
azi noapte ai fost așa de-nverșunat
că ai scos toți dracii din mine
aproape m-ai făcut virtuoasă
te mai aștept și diseară la răscruce
vreau să aleg calea mântuirii depline
dacă am noroc să fii iar în formă poate
mă faci stareță la vreo mânăstire
în sfărșit înțeleg de ce mântuitorul
ne îndemna să ne iubim
iar păunescu completa pe tunuri
dar pentru asemenea prestație
îți trebuie antrenament nu glumă
de aia mă gândesc acum cu-n fir de gelozie
câte femei or fi trecut prin capul tău
001.256
0
