Poezie

remușcare

1 min lectură·11 aprilie 2014

Mediu

mă-nnebunea parfumul tău de floare

că-ți promiteam câte în nori și-n stele

iar tu jurai să mi te dărui toată

însă-mi spuneai să am răbdare

și-mi răcoreai suav avântul

cu adieri de vise scornite ori culese

din povestiri despre iubiri celebre

îmbățișări discrete și sărutări timide

taur înfierbântat de-atâta roșu

mă frâmântam cum să-ți culeg nectarul

și nu puteam să înțeleg pe-atunci

că-n viața asta pământeană

abia boboc doreai să te dezbrac

cu dorul meu petală cu petală

și apoi goi în cer precum odinioară

ispita șarpelui să ne redea păcatul

cumplită amăgire ai trăit și mă gândesc

că poate tocmai de-asta ai plecat

eu nu am fost decât țăranu-nfometat

și disperat să-și samene ogorul

în mintea mea rudimentară

erai o ceapă de-aia bună degerată

că nu mai lăcrimezi dacă o spargi

am dat cu pumnul cum e obiceiul

zdrobind candoarea puritatea inocența

și hulpav ți-am mâncat ce-aveai mai bun

ca un vampir sorbind din curcubeu

iubirea adunată cu inimă cu tot

001.310

Dumitru Sava. “remușcare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-sava/poezie/14047728/remuscare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.