Poezie
cireșe...
1 min lectură·
Mediu
copii zburdalnici și naivi
fără să știm că ea-i un pom
făceam scrânciob din roata vieții
eu cățărat în vârful lui
ca hoțul furișat la miere
mă luam cu norii la bătaie
și-ți culegeam de pe cer stele
le îndesam zorit în sân
cireșe roșii dulci și amărui
pe care tu le prefăceai în vise
și le prindeai râzând în poală
le-nfulecam apoi flămânzi
și zeama ne curgea pe buze
săruturi calde roșu-amare
în umbra lui ne-am stins arșița
sorbindu-ne cu sete inocența
iubirea ne pândea-ntre ramuri
și tu mă mângâiai cu-n fir de dor
ce repede suavă amăgire
trecură peste noi cocorii
te caut fericirea mea de-odinioară
trunchi gârbov astăzi eu tu rădăcină
prin frunzele-ți acum uscate
ca de pe-obraji-mi să culegi
cireșe roșii dulci amare
001291
0