Poezie
Toamnă
2 min lectură·
Mediu
abia dacă mai pot să-ți scriu
sunt tare obosit și-mi este sete
ca după cea mai crâncenă beție
păsări călătoare demult plecate
iubirile de-odinioară
se-ntorc sfioase acasă
ce tare-aș vrea să le mai fluier
s-aud iar câinii cum mă latră
dar ruginit e lacătul pe poartă
iar lampa este stinsă
fantoma tatei mai ară prin grădină
ca troscotul să nu se-ntindă
ascunse-n insomnii și negre gânduri
stoluri de grauri stau la pândă
mi-așteaptă via să mustească
un singur lucru-acum mai vreau
să mă dezbăt ca iar să pot să beau
adie dorul pe ulicioara mea cu duzi
îmi spală de pe vise colbul
trecut prin ochi-mi umezi
în lutul rece din picioare
și-mi numără bobocii
nisipul speranței din clepsidră
și verile înecate-n gârlă
mă tac din gură-n gură anii
prin nucii și cireșii din vecini
să nu mă afle cumva mama
din cimitir că-acum nu haina
ci inima mi-e sfâșiată
și nu e nimeni s-o mai coasă
iar ața-i pe sfârșite
un ultim lucru eu mai vreau
să mă îmbăt și iar să beau
mă scutur din copacul de aramă
nu frunză aripă ce flutur
peste tărâmul cu uitări
de unde necuvintele-mi vă spun
că fiecare suntem doar o rană
prin care pârâu tot verdele ne scurgem
toamnă
inconștient ca viitură să renască
o altă primăvară
pe care mieii or s-o pască
ce grea mi-e mâna abia-ți mai scriu
un singur lucru azi mai vreau
să mă îmbăt dar nu mai pot să beau
001336
0