Poezie
Stella
2 min lectură·
Mediu
eheei ce frumoasă erai
pe vremea aia
cu numele tău astral
te născuseși nu sub semnul stelei
norocoase ci cu steaua-n frunte
să fii tu cea mai mândră-ntre surate
abia mi te reamintesc
uite aici în fotografie
naturală cu pletele în vânt
suplă și orgolioasă
cu mersul tău zvelt
aruncând fudulă ocheade
în toate direcțiile
nici blondă nici roșcată
cu coada aia obraznic
‘ nălțată pe spate
și ce dantură minunată
îți puneai capul într-o parte
ne cercetai cu ochi critic
fără preferințe la rând
greu îți intra cineva în grație
trebuia curaj să se apropie de tine
te admirau geloși ori cu invidie
și-ți savurau farmecele de la distanță
ar fi dat bani grei să te aibă
parcă s-a întâmplat alaltăieri
la fel ca ceilalți pofticioși
mare mândrețe de flăcău
de dragă ce-mi erai
ca un deocheat clare pe băț
mă învârteam în jurul tău
se luaseră și prietenii de gânduri
aproape renunțasem la ispite
cât era ziulica te răsfățam și
te momeam cu de toate
doar doar te-i lăsa cucerită
făcusem pasiune pentru tine
te rosteam noaptea în somn
nu erau fantezii erotice
uneori visam cum te călăream
intraseră și ai mei la idei
mai ales mama săraca
nu știu ce nu ți-a plăcut la mine
cum te-oi fi privit eu
ce anume ai înțeles tu
că și acum mai am semnul ăsta
poate un fragment din steaua ta
în sprânceana mea stângă
care mi-a adus noroc în viață
zic unii că am ajuns om însemnat
de câte ori mă lăuda cineva
zâmbeam misterios
chiar mă gândesc acum dacă
în spatele fiecărui bărbat de succes
e o femeie puternică ce mă făceam eu
fără semnul ăsta de la tine
nu prea mai știu cum a decurs
viața ta cabalină dar atunci
nărăvașă ca o muiere-n călduri
îmi aduc vag aminte
probabil nu ai vrut să mă rănești
chiar erai nefătată și
îți venise și ție vremea de armăsar
001415
0