Poezie
Tufan de dor
1 min lectură·
Mediu
privește-mă prin geamul odăiței
cum îmi înalț speranța pân-la tine
fuior de năzuințe și-așteptare
născut în ziua când veniși pe lume
din nostalgia depărtării
purtat pe razele de soare
de-aicea din deșertul disperării
din valea plângerii
ori neștiutu-ndurerării…
chemat de vânt de timp de ursitoare
sunt eu copacul visării tale de copilă
am răsărit din dorul nerostit de alintare
din focul tău, vulcan mocnit…
de fată mare
cu frunza mea să-ți răcoresc
nedumerirea
și în cunună de petale
să-ți împletesc cosița aurie
cu verdele să-ți luminez privirea
iar cu mireasma dimineții
să-ți șterg tristețea de pe frunte
și-n foșnet de iubire să-ți adun
neostoitul dor de ducă
tu nu mă vezi dar am venit
să-ți schimb candoarea cu păcatul
în ziua când norocul
s-o-mpiedica de tine
ca să-ți prefacă fecioria în femeie
în ochii tăi voi fi frumosul din poveste
pe calul alb și poleit în zale
venit să te salveze
din temnițele nerăbdăriii tale
ce mai astepți copilă candidă inocentă…
hai sus te cațără pe mine!
001.562
0