explicaţie târzie

ne naştem fiecare din destin credeam că tu ai fost un text pe care providenţa mi l-a scris în palmă ursită să îmi fi consoartă grăbit nevoie mare l-am citit în fugă printre rânduri fără a ţine cont de semnele de punctuaţie l-am interpretat cum mi-a convenit de aia nici nu mi-am dat seama cum hărţuit de nonsensuri mă rătăceam printre înţelesuri îmi făcusem din metafore adevăruri din superlative icoane gol puşcă mă-îmbăiam cu osanale adăugam de la mine interjecţii mă înhăitasem cu jargoane şi argouri neologizam arhaismele retoricizam imperativele citeam diminutivele cu majuscule am sinonimizat şi polisemizat până m-a înghiţit contextul abia când nu te-am mai văzut am ştiut că erai un text scris cu bunăcredinţă imn sacru închinat iubirii o mantră ce mă făcea să rezonez cu universul pe care neglijent l-am amestecat printre altele în dezordonata bibliotecă a inimii trebuia poate să-l înrămez şi memorez şi cu obrajii uzi de lacrimi să-l declam şi să-l recit la sărbători ca pe o sfântă binecuvântare ori în locul atâtor nefericite jurăminte să-l strig să-l rostesc drept rugăciune şi în ultimă în ultimă instanţă să mi-l fac biserică în care să mă îngrop mă temeam speram că s-a şters dar îl visez noaptea scrijelit pe auricolul stâng mustrătoare tăcere abisală simt cum mă arde prin viscere şi cenuşa îmi îngroaşe sângele cum literele lui îmi înfundă arterele că abia îmi mai pâlpâie pulsul degeaba iau hipertensive târziu bag seamă că ai fost un test de sănătate al inimii mele şi eu tembelul analfabetul orbul... aş suna dar cu ce drept să chem salvarea