dor

mă-întrebam adesea ce făceam eu mamă pe când tu nu erai probabil umblam nebun prin mânăstiri cu ochii după un chip de precistă ori pe la vernisaje şi licitaţii de icoane să te cunosc să văd de-mi placi sigur te doream să fii la fel neapărat ţărancă în iia şi cu fota aia în care o să ieşi la horă şi neapărat cu cozile alea lungi pe spate de sub care izvora descântecul ce m-o lecui de toate relele şi de deochi poate umblam năuc pe câmpurile cu maci dintre caucaz marea de azov şi odesa să-i vindec rănile lui tata să ţi-l aduc acasă din nou la plug nu el ci tu să fii la război ţesându-mă pe mine din visele-ţi de fată tare dragă mi-ai mai fost mamă mă-întreb în timp ce conduc bezmetic să îţi aduc flori şi lumina învierii în ochii de culoarea candidă a inocenţei de ce nu ţi-oi fi cumpărat eu de ziua ta măcar o rochie ori o pereche de gumari şi lacrimile îmi curg pe obraji mai rău ca rafalele de ploaie pe parbriz prin care tăcerea tatei îmi vorbeşte erai unică mamă nimic nu ţi se potrivea toate ţi le croiai acasă din dor şi trudă şi iubire n-a existat nici inelul demn de mâna ta