Întrebări

Am revenit, la dumenavoastră, din curiozitate. Versificaţi destul de bine, aveţi această naturaleţe care cred că provine din pasiunea pentru marii clasici. E un coleg pe site care dacă ar aborda această naturaleţe la sonetele pe care le scrie, fără să piardă pofunzimea ideatică, ar scrie numai capodopere. El cu ideile, cu năstruşniciile, dv. cu naturaleţea, cu simplitatea, cu romantismul... Însă, şi textul dv dacă ar avea ceva mai profund în el, ar avea de câştigat. (la poemul dv. în vers alb, pe care l-am comentat recent, ideatica a fost mult mai profundă). Altfel, intră, riscant, pe teritoriul pastişei. Alte chestiii. Sub care pom, din strofa a treia, primeşte răspunsul la versul 4, cireaşa, deci este evident despre ce pom este vorba. Parcă aş fi pus altceva în loc de pom, poate un alean, poate altceva mai cu schepsis, să mă mire şi să mă fascineze ideea. Acolo, la codrii (cu doi de i) de smarald, iar, prea mult Eminescu. El scria şi despre codrii de aramă, şi despre valurile de smarald... Iar rima aceea nu oferă alternative de gradul 1, doar 4 rime de gradul 2 şi 3, deci nu există multă libertate ideatică, tocmai din cauza posibilităţi reduse de a rima. Încă ceva, referitor la rimă. La ultimele două strofe, nu respectaţi tehnica din primele 4. Asta îmi arată că v-aţi grăbit un pic. Ar fi mers, de exemplu: Stai! Nu-mi răspunde! Sunt buimac / astfel încât să rimeze cu stomac. În fine, mai pot spune multe despre acest poem, dar voi concluziona. Este nevoie de o desprindere ideatică faţă de marii clasici, este nevoie de profunzime, este nevoie de o tehnică perfectă.

Domnule, Caragea, vă mulțumesc pentru timpul acordat pe pagina mea. Între cele două poezii, pe care, ați avut binevoința să le comentați, este o distanță de peste 10 ani, timp în care multă apă a curs la moară :). Vă sunt recunoscător pentru sfaturile dvs valoroase, de care voi ține neapărat cont.

Vă doresc mult succes!